Companii internaţionale din şase ţări – cu ochii pe Moldova
Companii de construcție din România, Israel, Portugalia, Rusia, Franța, Austria și Republica Moldova sînt interesate să participe la reabilitarea a patru sisteme de irigare de pe râul Nistru: Jora de Jos din raionul Orhei, Coșnița din raionul Dubăsari, Puhăceni și Roșcani din raionul Anenii Noi, efectuată în cadrul Programului Compact, finanțat de Guvernul SUA prin intermediul Corporației Provocările Mileniului.

După cum relatează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă al instituţiei, în perioada 13-14 iunie curent, companiile de construcție s-au documentat despre starea tehnica a sistemelor de irigare, precum și despre cerințele de participare în achizițiile desfășurate în cadrul Programului Compact.
„Concursul internațional pentru selectarea companiilor care vor reabilita cele patru sisteme de irigare de pe rîul Nistru a fost lansat recent de FPM Moldova și este valabil pînă pe data de 29 iulie curent. Evaluarea ofertelor prezentate va fi efectuată de experți naționali și internaționali cu experiență în domeniu, care vor lua în considerare experiența companiilor în efectuarea lucrărilor similare, cifra de afaceri, echipamentul disponibil și personalul implicat etc.”, menţionează sursa citată.
Cele patru sisteme de irigare au fost construite în perioada anilor 1960-1980
Actualmente în aria sistemelor de irigare activează 6110 de producători agricoli, 4831 dintre care sînt membri ai Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații. Reabilitarea și modernizarea celor 4 sisteme de irigare va permite extinderea ariei de teren irigat de la 600 ha pînă la circa 5400 ha.
La finele lunii mai 2013, au fost semnate primele contracte companiile care vor reconstrui și care vor supraveghea lucrările de construcție la sistemele de irigare Criuleni și Lopatna (raionul Orhei), iar în luna iulie curent companiile de construcție vor demara lucrările de reconstrucție.
Reabilitarea sistemelor centralizate de irigare este unul din obiectivele Programului Compact, semnat la începutul anului 2010 între Guvernul Republicii Moldova și Corporația Provocările Mileniului, în numele Guvernul SUA. Programul Compact este implementat de Fondul Provocările Mileniului Moldova și are o valoare totală de 262 mil. dolari SUA.


