Comisia Europeană acorda 94 mln euro pentru consolidarea reformelor
Comisia Europeană a acordat 94 mln euro drept sprijin în cadrul Programului anual de acţiune 2012, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI). Finanţarea va fi redirectionata pe reforma justiţiei, consolidarea dezvoltării locale şi regionale, îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi formare profesională, precum şi pregătirea terenului pentru noile acorduri bilaterale cu UE.

Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, în domeniul justiţiei, UE va sprijini eforturile guvernului de a construi un sistem de justiţie independent, transparent şi profesional, capabil să contribuie eficient la asigurarea statului de drept şi protecţia drepturilor omului. În ceea ce priveşte dezvoltarea regională, programul va ajuta Moldova să reducă diferenţele economice şi sociale între regiuni.
În domeniul educaţiei, UE va continua să sprijine reforma sistemului de învăţământ profesional şi formare profesională pentru adaptarea acestuia la nevoile reale ale pieţei muncii ale unei economii de piaţă funcţionale. În cele din urmă, un program-cadru va furniza asistenţă tehnică necesară pentru a ajuta Republica Moldova să negocieze şi să pună în aplicare acordurile sale viitoare cu Uniunea Europeană şi să faciliteze participarea sa în cadrul programelor şi agenţiilor UE.
Moldova este deja un membru activ al Parteneriatului Estic şi acordarea acestui nou ajutor confirmă angajamentul UE de a sprijini în continuare procesul de reformă al ţării, notează comunicatul.


