Cine sunt cei mai mari importatori/exportatori din Moldova?
Agenția Informaket a dat publicității lista celor mai mari importatori și exportatori din Moldova. Potrivit sursei, printre primii în lista exportatorilor se numără Trans Oil, MetalFeros, Politrans-Broker, dar și alții.

De exemplu, uzina metalurgică moldovenească (or. Râbnița), care în ultimii doi ani a ocupat stabil primul lor în lista exportatorilor, în anul curent lipsește cu desăvârșire din rating. Cea mai mare întreprindere industrială din regiunea transnistreană nu se regăsește nici în prima sută a exportatorilor țării. Probabil, asupra acestor rezultate a influențat inactivitatea uzinei în perioada iulie 2010 – mai 2011, precum și situația nefavorabilă a prețurilor în Rusia, unde este livrată cea mai mare parte a producției uzinei.
Rezultatele anului 2011 arată că cea mai mare parte a exporturilor a fost asigurată de grupul companiilor Trans Oil (proprietarul este compania elvețiană Vision Holding), care încă în anul 2009 lipsea din rating, iar în 2010 a ocupat deja a doua poziție. Acesta este cel mai mare holding agro-industrial din Moldova, din care fac parte șase elevatoare cerealiere, terminalul cerealier din portul Giurgiulești și uzina de extracție a uleiului vegetal din Ceadâr-Lunga. Una din unitățile companiei - Elevatorul Kelley Grains – și-a păstrat prezența printre cei mai mari exportatori, însă a coborât de pe locul 14 pe 23 în rating. Totodată, compania a cedat serios în fața altor companii, care se specializează pe export de producție agricolă - Rusagro-Prim (s-a ridicat de pe poziția 15 pe 11), compania Orom-Imexpo din Orhei (de pe locul 38 pe 13), Crist-Valg (de pe 29 pe 19). Exportatorul miezului de nucă Prometeu-T s-a situat pe locul 43 în rating.
Locul doi în lista exportatorilor este ocupat de Dra Draexlmaier Automotive, rezidentul principal al Zonei Economică Liberă din Bălți. În luna mai 2011, concernul german a deschis în Moldova cea de-a doua uzină pentru producerea panourilor de control şi a echipamenteor electrice pentru autovehicule BMW și de alte mărci. Dar luând în considerație faptul că întreprinderea se specializează pe producerea sistemelor electronice moderne, cu utilizarea materiei prime din străinătate, Draexlmair figurează și în lista celor mai mari importatori ai țării (locul 3).
Următoarele două poziții (3 și 4) din lista exportatorilor sunt ocupate de brokerii vamali Politrans-Broker și Vamcomplex, care sunt prezente pe locul 7 și, respectiv, 11 în ratingul celor mai mari importatori. Încă o companie, care se ocupă de operațiuni vamale – Balcantir – s-a situate, potrivit rezultatelor anului trecut, pe locul 29, pe când în ratingul publicat anul trecut aceasta lipsea.
Locul cinci este ocupat de monopolistul de pe piața metalelor Metalferos, care în ultimii doi ani a făcut un salt semnificativ în rating și de pe locul 42 în anul 2009 s-a ridicat pe locul 7 – în 2010 și 5 – 2011. A rămas neschimbată poziția celei mai mari întreprinderi de producere a uleiului de floarea soarelui – SA Floarea Soarelui, care ocupă stabil locul 6, deși anterior compania se număra printre primii trei cei mai mari exportatori.


