theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
19 Марта 2018, 12:36
1 723
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Cine a fost cel mai mare creditor al Moldovei în anul 2017

În anul 2017 Republica Moldova a beneficiat de împrumuturi de stat externe în sumă totală de 195,6 milioane dolari (echivalentul a 3,63 miliarde lei), în scădere cu 34,7 milioane dolari sau cu 15,1% față de anul 2016, arată un raport al Ministerului Finanţelor.

Cine a fost cel mai mare creditor al Moldovei în anul 2017. Foto: romaniajournal.ro
Cine a fost cel mai mare creditor al Moldovei în anul 2017. Foto: romaniajournal.ro

În consecință soldul datoriei de stat externe la situația din 31 decembrie 2017 s-a majorat cu 236 milioane dolari sau cu 16,11%, comparativ cu soldul datoriei de stat externe de la situația din 1 ianuarie 2017 și a ajuns la 1,7 miliarde de dolari, potrivit Ministerului Finanțelor.

În structura intrărilor de împrumuturi de stat externe pe tipuri de creditori, creditorii bilaterali deţin o pondere de 51,7% (101,1 milioane dolari) din totalul intrărilor de împrumuturi de stat externe, scrie Mold-Street.

Cine a fost cel mai mare creditor al Moldovei în anul 2017

România, lider, FMI pe locul doi

Potrivit raportului, cel mai mare creditor în 2017 a fost România cu 100,9 milioane dolari (51,6%), urmat de Fondul Monetar Internaţional cu 26,5 milioane dolari (13,5%).

Printre cei mai mari creditori în 2017 au mai fost AID (Asociația Internațională de Dezvoltare) cu 20,7 milioane dolari (10,6%), BIRD cu 19,4 milioane dolari (9,9%), BEI cu 14,1 milioane (7,2%), BERD cu 7,6 milioane (3,9%), FIDA (Fondul International pentru Dezvoltare Agricolă) cu 3,3 milioane (1,7%) şi BDCE (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei) cu 2,9 milioane dolari (1,5%).

În ce privește structura pe destinații, volumul total al intrărilor de împrumuturi de stat externe pe parcursul anului 2017, a fost destinat după cum urmează:

1﴿ pentru realizarea proiectelor finanțate din surse externe – 60,7 milioane dolari (echivalentul a 1,11 miliarde lei), ceea ce reprezintă 31,1% din totalul intrărilor de împrumuturi de stat externe;

2) pentru susținerea bugetului de stat – 134,9 milioane dolari (echivalentul a 2,52 miliarde lei), ceea ce reprezintă 68,9% din totalul intrărilor de împrumuturi de stat externe.

Deservirea datoriei de stat externe

La capitolul deservirii datoriei de stat externe, pe parcursul anului 2017, au fost utilizate mijloace financiare în sumă de 91,1 milioane dolari (echivalentul a 1,69 miliarde lei).

În raport cu anul 2016 a fost înregistrată o majorare a deservirii datoriei de stat externe cu circa 21,5 milioane dolari (echivalentul a 295,6 milioane lei) sau cu 21,2%.

Această evoluție a fost cauzată preponderent de majorarea sumelor destinate rambursărilor de principal, inclusiv începerea rambursării împrumutului (tranșa 3) acordat de FMI pentru susținerea bugetului în anul 2010, împrumutului (tranșa 1) acordat de România în 2015 şi a împrumutului (tranșa 3) acordat de BEI pentru realizarea proiectului "Drumuri Europene".

În ce privește creditorii în favoarea cărora se deservesc împrumuturile de stat externe, cea mai mare pondere în totalul deservirii datoriei de stat externe pe parcursul anului 2017, a fost ocupată de creditorii multilaterali: FMI cu 30% (27,3 milioane dolari); AID cu 15,6% (14,2 milioane dolari) şi România cu 12,7% (11,6 milioane dolari) etc.

Pentru rambursarea sumei principale au fost utilizate mijloace în sumă de 71,7 milioane dolari (echivalentul a 1,33 miliarde lei), cu 16,4 milioane dolari (echivalentul a 222,4 milioane lei) sau cu 29,7% mai mult decât în perioada similară a anului precedent.

Pentru serviciul datoriei de stat externe au fost 19,4 milioane dolari (echivalentul a 357,9 milioane lei), cu 5,1 milioane dolari (echivalentul a 73,3 milioane lei) sau cu 35,9% mai mult decât în 2016.

În anul 2018, guvernul planifică să obțină o asistență externă de circa 600 milioane de dolari, aproape de două ori mai mult ca în anul 2017. Astfel fiecărui cetățean în anul 2018 îi vor reveni circa 168 de dolari - asistență externă, arată estimările Ministerului Finanțelor.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована