Ce vrea investitorul?

Avem preşedinte, vector clar de politică externă, parteneri de dezvoltare sănătoşi, strategii şi concepţii la fiecare pas, dar.. investitorii privaţi tot ne ocolesc. Poate e cazul să stăm strâmb şi să gândim drept, încercând să vedem originea problemei.

Observaţiile de mai jos rezultă din comunicarea noastră cu investitorii, atât străini cât şi locali, de-a lungul ultimilor ani. Fără pretenţii de exhaustivitate sau originalitate, am încercat o sinteză a nemulţămirilor şi doleanţelor acestora.

1. Respect din partea statului. Nu statul întreţine antreprenorul, ci invers. Dacă ceri (o parte din venit, prin impozite şi taxe), trebuie să dai în schimb. Investitorul (cel puţin cel calificat) nu cere de la stat ajutor, subsidii, granturi, scutiri de impozite. El vrea una: statul să-l lase să facă business. Un laissez-faire contemporan, consfinţit de altfel în Constituţia Republicii Moldova (a se vedea de ex. art.9, 46, 126). Dacă e ghişeu unic la înregistrarea întreprinderii, ghişeu unic să fie. Doar că în practică, după înregistrarea firmei mai mergi la oficiul fiscal de sector, la statistică, la asigurări sociale şi la cele medicale, duci mape, cereri, declaraţii, copii etc.etc., până când îţi dai seama că ghişeul este într-adevăr unic prin numărul de hârtii cerute şi ore pierdute.

Vreai să angajezi un străin, alt calvar. Chiar dacă ai încăput în cota de imigrare stabilită anual de Guvern, atunci vei pierde câteva luni pentru a dovedi că risc managerul (tehnologul, oenologul etc.) pe care îl vreai adus de peste hotare, pe banii tăi, nu are un alter ego în Moldova. Că doar şi la universitatea de studii umaniste (europene, aplicate, etc.) din cartierul vecin se pregătesc astfel de specialişti. Mai asculţi şi o lecţie despre patriotism la agenţia de stat sau biroul naţional. Poţi invoca Protocolul de aderare la OMC sau convenţia bilaterală, prin care Moldova şi-a asumat anumite angajamente, dar rişti să fii scos din birou şi pus în rând (sau la respect).

2. Transparenţă. Atât în comunicare, cât şi în decizii cu impact asupra businessului. Ultimul comunicat publicat pe pagina web a Asociaţiei Investitorilor Străini denotă o îngrijorare puternică (deepest concern) vis-a-vis de evoluţiile recente în comunicarea între autorităţile moldoveneşti şi comunitatea de afaceri, cu referire la modificările propuse la legislaţia fiscală. Nu se pune problema acceptării oarbe a tuturor propunerilor făcute de mediul de afaceri cu ocazia dezbaterii unor proiecte de legi, s-ar putea ca interesul privat şi cel public (al tuturor) să nu coincidă de fiecare dată. Dacă scopul ar fi satisfacerea plenară a sectorului privat, cota zero la impozitul pe venit nu se anula niciodată.

Este adevărat, în ultimii ani autorităţile au învăţat să întrebe şi chiar să asculte poziţia sectorului privat. Să asculte nu înseamnă însă să audă. La capitolul dialogului cu mediul privat restanţele sunt încă prea mari, or sunt prea multe exemplele când propunerile mediului de afaceri sunt colectate şi apoi prea uşor ignorate. Această abordare dă naştere unui soi de frustrare, atât prin prisma efortului pierdut, cât şi al rezultatului diferit de cel scontat.

Totuşi, la acest capitol evoluţia este notorie. Pot să o confirme probabil şi unele asociaţii profesionale, inclusiv ale investitorilor străini, cu care am cooperat în perioada recentă şi care au reuşit să promoveze importante îmbunătăţiri la regulile de joc în domenii ca protejarea drepturilor de autor, creditul de consum sau executarea garanţiilor reale. Replicat la un nivel mai larg, acest model de dialog ar aduce beneficii ambelor părţi implicate şi în ultima instanţă ar fi un factor important în calea protecţiei investiţiilor şi atragerii investiţiilor noi.

3. Justiţie dreaptă. Pleonasm, nu? Nu şi pentru investitorul care a stat în faţa judecătorului din Căuşeni, când acesta da citire hotărârii privind recunoaşterea unei hotărâri arbitrale, pe care nu a văzut-o în ochi. Nu şi pentru creditorul (fie el bancă sau vecinul de bloc) care citeşte în lege că o ordonanţă de executare a gajului se emite în 3 zile, dar în practică rămâne blocat prin judecăţi pentru 3 ani, cel puţin.

Potrivit Raportului de competitivitate globală 2012-2013, publicat recent, Moldova deţine locul 138 din 144 la capitolul „Independenţă a justiţiei”, în timp ce per total ocupă locul destul de decent 87.

A fost şi rămâne încă o tradiţie în a explica hotărârile judecătoreşti ilegale prin „eroare judiciară”. Adică, judecătorii tot sunt oameni, mai greşesc. Într-adevăr, ultimul deceniu corpul judecătoresc a fost supus unei presiuni nemaiîntâlnite, exprimat prin creşterea puternică a sarcinii de lucru, pe de o parte, şi o remunerare mai mult decât modestă, pe de alta. Ceva similar mercenarilor antici care trebuiau să se hrănească din captura de război.

În prezent, dacă tot s-a conştientizat faptul că o justiţie ieftină ne costă prea scump, stimularea magistraţilor trebuie mă meargă mână-n mână cu controlul calităţii actelor judecătoreşti. Faptul că acest control azi îl exercită CEDO este o dovadă că sistemul de control intern nu funcţionează. Iar fără control intern efectiv nu funcţionează nici un SRL mic, darămite o aşa organizaţie ca sistemul judecătoresc.

4. Previzibilitate. Businessul pe bazează pe planificare, iar orice plan de afaceri începe cu o analiză a mediului. Atunci când legile se schimbă cu viteză uluitoare (legiuitorul raportând brav un număr în creştere a „creaţiilor legislative”), investitorul preferă să stea deoparte. Poate e cazul să fie reinstituită garanţia legală în caz de modificare a legii, existenţă în Legea privind investiţiile străine din 1992 şi abolită în 2004, care permitea întreprinderii să se conducă în continuare de legea modificată, pentru o anumită perioadă. În prezent o atare garanţie este rezervată doar rezidenţilor din zonele economice libere.

5. Echitate. Este o noţiune cu care operează Codul civil la capitolul executarea obligaţiilor, fără însă o defini. Este şi un principiu de bază al reglementării activităţii de întreprinzător, potrivit legii cu aceeaşi denumire din 2006. Echitatea merge dincolo de lege, ţine mai mult de domeniul moralei. Iar morala în afaceri.. ori este relativă ori se achită pe loc.. vorba filozofului.

Echitatea presupune condiţii egale de activitate şi protecţia concurenţei loiale (iarăşi, a se vedea art.126 din Constituţie). Level playing field (acelaşi câmp de joc) pentru toţi, indiferent de ţara de reşedinţă, culoarea blazonului corporativ (foarte aproape, pe alocuri, de culoarea partidului apropiat) sau tangenţa cu algoritmul puterii. Înseamnă şi lipsa standardelor duble, aplicarea uniformă a legii, lipsa favorurilor nejustificate, tendere corecte şi transparente, impozite egale în condiţii egale, reducerea până la excludere a zonelor „libere”, regimurilor „speciale” şi situaţiilor „excepţionale”.

Este, de fapt, o însumare a primelor patru deziderate de mai sus. Este şi un pilon, poate cel mai principal, al relaţiilor social-economice, în general, iar guvernarea care va şti să aplice în practică acest principiu (sau cel puţin să creeze o percepţie că echitatea există) va putea pretinde respect şi susţinere din partea mediului de afaceri.