Cât a câștigat Diacov din chiria sediului PD. Costul sediilor de partid
Cele mai costisitoare sedii de partid din R. Moldova sunt ale socialiștilor și ale „Partidului Nostru”, condus de Renato Usatîi.

Potrivit rapoartelor financiare depuse la Comisia Electorală Centrală, PSRM a cheltuit în anul trecut pentru întreținerea sediilor de partid mai mult de 1,731 de milioane de lei. Anterior, RISE Moldova a scris că sediul central al PSRM este proprietatea familiei socialistei Alla Dolință.
„Partidul nostru” a cheltuit în anul 2016 pentru întreținerea sediilor din toată republica peste 1,5 milioane de lei, scrie ziarulnational.md.
În top trei al celor mai costisitoare sedii se află și democrații - peste 742 de mii de lei. Soția președintelui de onoare al democraților, Dumitru Diacov, a încasat 114 mii de lei din acești bani - chiria pentru sediul central al PD din centrul Capitalei, arată parlamentarul în declarația sa de avere pentru anul 2016.

Liberal-democrații, care și-au schimbat în 2016 sediul, au cheltuit peste 724 de mii de lei pentru noua clădire, iar partidul condus de Vladimir Voronin a cheltuit mai mult de jumătate de milion de lei pentru ca activiștii comuniști să aibă condiții de muncă în 2016.
Sediile pe care le gestionează Partidul Liberal au costat în 2016 peste 405 mii de lei, iar cele ale Partidfului Platforma Demnitate și Adevăr - peste 115 mii de lei.
Partidul Acțiune și Solidaritate condus de Maia Sandu a plătit în anul trecut puțin peste 66 de mii de lei pentru întreținerea sediului de partid.


