Carnea din Moldova din nou e supusă unui regim intensiv de testare
”Rosselhoznadzor” a introdus un regim intensiv de control de laborator a cărnii de vită, de oaie şi de cal, livrate în Rusia de către SA "IDT din Bardar" din Republica Moldova.

În comunicatul Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară din Federaţia Rusă se menţionează că decizia a fost luată în legătură cu depistarea într-un lot de carne de vită refrigerată livrată de această întreprindere a microorganismelor mezofile anaerobe şi facultativ anaerobe. În acelaşi timp, "Rosselhoznadzor" a hotărît să nu introducă faţă de întreprinderea din Moldova măsuri restrictive, limitîndu-se la introducerea unui control sporit de laborator conform parametrilor de siguranţă ale grupului de risc identificat.
De remarcat că şi anterior "Rosselhoznadzor" a introdus un regim intensiv de testare de laborator conform parametrilor de securitate (la grupul de risc identificat) pentru carnea de vită, de miel şi de carne de cal, produse de ”IDT din Bardar”. Acest regim a fost în vigoare din 20 ianuarie 2012, iar din 22 iunie 2012, autoritatea a introdus restricţii temporare la importurile de carne în Rusia de către compania moldovenească "IDT DIN Bardar" în legătură cu detectarea substanţelor interzise şi dăunătoare în carnea de vită livrată. Aceste restricţii temporare pentru livrarea către Rusia a cărnii de vită, de porc, de oaie şi de cal de către compania SA "IDT din Bardar" au fost eliminate din 24 iulie 2012.


