theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
2 Апреля 2015, 15:58
747
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Bursa de Valori a Moldovei a rămas fără licență

Aceasta din cauza că până la momentul de față, BVM nu a îndeplinit cerințele prevăzute de Regulamentului privind licenţierea şi autorizarea pe piaţa de capital.

BVM nu a îndeplinit cerințele prevăzute de Regulamentului privind licenţierea şi autorizarea pe piaţa de capital. Foto: cugetliber.ro
BVM nu a îndeplinit cerințele prevăzute de Regulamentului privind licenţierea şi autorizarea pe piaţa de capital. Foto: cugetliber.ro

Dorina Căpățină, directorul Direcției generale supraveghere valori mobiliare a CNPF, spune că Bursa de Valori a Moldovei a depus cererea pentru obținerea licenței pe data de 6 martie. Cu toate acestea, Comisia Națională a Pieței Financiare nu poate să îi acorde licența din motiv că nu a îndeplinit mai multe condiții, una dintre care este și implementarea sistemului de tranzacționare electronic, care să permită accesul brokerilor de la distanță, scrie Bani.md.

Necesitatea obținerii noilor licențe derivă de la cerințele Legii privind piaţa de capital, care a intrat în vigoare la 14 septembrie 2013 şi are ca scop reformarea pieţei de capital conform directivelor Uniunii Europene și a a abrogat  din data de 14 martie Regulamentul privind modul de acordare şi retragere a licenţelor pentru activitate profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.53/12 din 31 octombrie 2008.

Expertul economic de la Expert-Grup, Iurie Morcotilo susține că „este straniu că aceste modificări care permit obținerea licenței noi nu au fost realizat de Bursa de Valori a Moldovei timp de mai mult de un an, de când a intrat în vigoare noul regulament”. De asemenea, potrivit lui, suspiciuni creează și faptul că această perioadă a coincis cu cea a tranzacțiilor suspicioase ce au avut loc pe piața de capital. Anume acest fapt creează dubii că „ar fi fost persoane interesate” ca BVM să nu implementeze sistemul de tranzacționare electronic, care este mult mai transparent.

Bani.md amintește că aminteşte că Guvernul a pierdut controlul asupra Băncii de Economii în luna septembrie a anului 2013, după ce a refuzat sa participe cu 80 de milioane de lei la majorarea capitalului institutiei. Atunci, din pachetul de 56%, statul a păstrat un pachet de blocaj de 33,33%.

Ulterior, în aprilie 2014, Banca de stat a Federației Ruse “Vneșekonom Bank” a cumpărat un pachet de 25% din acțiuni ale BEM.

Alexandru Savva, expert în Valori Mobiliare, susține că implementarea sistemului de tranzacționare electronic este primordial pentru oferirea serviciilor calitative de către Bursa de Valori a Moldovei. „Până în prezent toate tranzacțiile se făceau doar la bursă, cu excepții foarte minore și în această perioadă au fost suficient de multe fraude. Perioada anterioară demonstrează că tranzacționarea la bursă (în Republica Moldova) nu este nici pe departe o garanție de lipsă a fraudelor”.  Savva mai spune că „bursele nu sunt o panacee absolută. Totul depinde de calitatea serviciilor pe care le oferă, iar cu sau fără licență, BVM nu va putea oferi servicii calitative dacă nu va implementa un sistem de tranzacționare modern și securizat. Sistemul de până în prezent era/este complet depășit și, probabil, implica mai multe riscuri decât tranzacțiile efectuate în afara bursei.”

Expertul susține că în „condițiile actuale, în RM, riscul fraudelor este la fel de valabil și la burse, și în afara lor. Ideea că tranzacțiile în afara bursei sunt riscante au un alt scop. În acest mod se dorește o isterie cât mai mare, ca să se revină la situația anterioară – sa se concentreze toate tranzacțiile în cadrul unui singur operator. În esența, s-ar dori ca un anumit operator să-și  (re)obțină controlul asupra tuturor tranzacțiilor.”

În prezent, doar pe piața de capital sunt doar 13 societăți de investiții care au luat licențele noi. Anterior pe piața de capital erau 23 de participanți profesioniști.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована