Bumacov: Liberalizarea exportului de vinuri spre Federaţia Rusă va duce la descreşterea preţurilor
Liberalizarea exportului de vinuri spre Rusia, care va intra în vigoare în viitorul apropiat, este negociată de peste un an şi va duce la descreşterea preţurilor. Mai mult, va face posibilă, livrările punctuale, a declarat ministrul Agriculturii Vasile Bumacov, într-un interviu cu Europa Liberă.

Ministrul a spus că în cazul nerespectării condiţiilor de calitate, vor fi aplicate sancţiuni pe fiecare caz aparte, fără a aştepta sesizări din partea ţărilor importatoare.
Totodată, ieri la întâlnirea cu vinificatorii, premierul Vlad Filat a spus că regulile de joc trebuie să fie respectate de către toţi agenţii economici care exportă producţia vinicolă, iar în cazul depistării încălcărilor aceştia să fie excluşi din lista întreprinderilor exportatoare.
La sfârşitul săptămânii trecute şeful Rospotrebnadzor, Ghenadi Onişcenko a spus că pentru a se asigura de calitatea vinurilor, specialiştii de la Rospotrebnadzor urmează să inspecteze fabricile din Republica Moldova conform unei liste întocmite de Ministerul Agriculturii din Republica Moldova.
Datele Rospotrebnadzor relevă că de la începutul anului curent au fost verificate 1107 loturi de producţie alcoolică din Republica Moldova, dintre care 892 loturi de vin, 168 loturi de material vinicol şi 95 loturi de divin. Cantitatea producţiei alcoolice verificate de autoritatea de control a fost de 8,9 milioane litri.


