Benzina se ieftineşte la cote record
Preţul petrolului american a scăzut cu 27% în raport cu maximul atins în iunie şi a ajuns sub 80 de dolari pe baril pentru prima dată în ultimii doi ani, în timp ce cotaţia ţiţeiului Brent, de referinţă pentru jumătate din petrolul tranzacţionat la nivel mondial, s-a redus cu un sfert.

Analiştii anticipează că traiectoriile descendente vor continua.
În SUA, ţară unde industria auto este un simbol naţional, preţul benzinei reflectă evoluţia cotaţiei petrolului şi a ajuns în weekend sub 3 dolari galonul (1 galon are aproximativ 3,8 litri) pentru prima dată după 2010, iar în Franţa, a doua economie ca mărime din UE, condusă de un guvern socialist, benzina a continuat să se ieftinească săptămâna trecută.
Preţul mediu al sortimentului de benzină preferat de francezi a ajuns săptămâna trecută la 1,4244 euro pe litru, minimul de după 24 decembrie 2010.
Preţul mediu al motorinei, care are o pondere de 80% în vânzările totale de combustibil din Franţa, a scăzut la 1,2367 euro pe litru, de asemenea cel mai redus nivel de după decembrie 2010, scrie Le Figaro.
„Nu este greu de găsit la benzinării motorină mai ieftină de 1,2 euro pe litru! Şi benzină fără plumb 95, al doilea cel mai vândut carburant particularilor, la sub 1,4 euro pe litru, în apropierea rafinăriilor, unde benzinăriile plătesc mai puţin pe transport. Nici n-aş fi visat la o scădere atât de puternică şi de rapidă a preţurilor“, spune Franck Ibled, fondatorul site-ului comparativ Carbéo.com, citat de midilibre.fr.
După aceste preţuri istorice la combustibil, pe francezi îi aşteaptă majorări de taxe începând cu anul viitor.
În SUA, aproximativ 40% din americani consideră că preţurile benzinei sunt „prea mari” dacă depăşesc 3 dolari pe galon (aproximativ 2,7 lei pe litru), potrivit unui sondaj de opinie realizat de firma AAA în martie.
Preţurile mici la petrol şi la benzină sunt o „binecuvântare“ pentru şoferi, care se pregătesc de sezonul de cumpărături de sărbători.
SUA au importat în august 27,7 milioane de barili de petrol din Arabia Saudită, cel mai mic nivel din februarie 2010, scrie The Wall Street Journal.
Aceste importuri au reprezentat în august 4,6% din consumul de petrol din Statele Unite, faţă de 7% în aceeaşi lună a anului trecut.
Cei mai mulţi analişti se aşteaptă ca producţia americană să continue să crească dacă preţul petrolului nu scade sub 70 de dolari pe baril.
Creşterea bazată pe noile tehnologii pentru extragerea ţiţeiului de şist nu a fost niciodată testată într-o perioadă prelungită de reducere a preţurilor.
Cotaţiile mari le-au adus companiilor petroliere profituri, iar investitorilor banii necesari achiziţiilor de terenuri, pentru construirea de sonde de foraj şi dezvoltarea de noi tehnologii.
BP, Chevron şi Shell, unele dintre cele mai mari companii petroliere din lume, au avertizat investitorii că vor reduce cheltuielile pe exploatări noi din cauza preţurilor mai mici.
Menționăm că în Republica Moldova de la începutul anului, carburanţii s-au scumpit de trei ori. Astfel, un litru de benzină costă cu un leu mai mult, comparativ cu sfârșitul lui 2013, iar unul de motorină s-a scumpit, în total, cu 70 de bani.
Săptămâna trecută mai multe stații PECO au afișat prețuri mai mici cu 50 de bani la benzină și motorină. Un litru de benzină cu cifra octanică A95 costă acum 18 lei și 15 bani, iar prețul motorinei a scăzut la 17 lei și 5 bani.


