BEI: Sectorul privat poate să contribuie la sporirea competitivităţii Moldovei
Sectorul privat din Republica Moldova poate să contribuie la sporirea competitivităţii ţării prin producerea produselor şi serviciilor de înaltă calitate, consideră şeful Departamentului pentru relaţii cu ţările Parteneriatului Estic din cadrul Băncii Europene de Investiţii (BEI), Heinz Olbers.

În acest scop, BEI a lansat marţi un nou sistem pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din Moldova.
După cum transmite corespondentul INFOTAG de la eveniment, în cadrul prezentării schemei la Chişinău, Heinz Olbers a spus că aceasta este direcţionată spre colaborarea cu antreprenorii din Moldova, pentru a soluţiona problemele lor.
"Moldova are potenţial şi posibilitatea de a pătrunde pe piaţa mondială, deoarece întreprinderile mici şi mijlocii produc produse ecologice de calitate înaltă. În colaborare cu Fondul de Investiţii în Vecinătate (FIV) al Uniunii Europene, ne propunem să acordăm sprijin financiar şi tehnic pentru a crea condiţii de lucru favorabile pentru antreprenori, deoarece anume sectorul privat aduce cele mai multe venituri în buget", a spus el.
Potrivit lui, în Moldova BEI este, în special, concentrat asupra sectorului agricol şi sferei IT, deoarece în aceste domenii există angajaţi cu înaltă calificare, care sunt în stare să aducă ţara la un alt nivel de dezvoltare.
"Considerăm că specialiştii moldoveni elaborează proiecte inovative în domeniul IT şi agricol, dar aceştia sunt limitaţi în resurse financiare şi tehnologii pentru a le realiza. Din acest motiv, investiţiile noastre sunt maxim direcţionate spre dezvoltarea acestor sectoare cu scopul de a motiva colaboratorii să-şi dezvolte activitatea la ei acasă. Contribuim nu doar cu ajutor material, ci şi oferim consultaţii, treninguri, care vor fi conduse de experţi europeni, pentru a spori calificarea angajaţilor. Colaboratorii motivaţi dezvoltă întreprinderile mai bine decât orice investiţie", consideră el.
Şeful delegaţiei UE în Moldova, Pirkka Tapiola, a menţionat că noua schemă de sprijin trebuie să reducă nivelul şomajului şi să sporească creşterea economică.
"Politica de stat, la fel ca şi Acordul de liber schimb RM-UE, vizează înlăturarea obstacolelor pentru activitatea de întreprinzător. În ţările europene circa 99% din întreprinderi sunt susţinute de stat şi investitori, din acest motiv oamenii, simţindu-se protejaţi, sunt motivaţi să-şi dezvolte activitatea pe care o practică în ţara lor. Le doresc antreprenorilor şi autorităţilor din Moldova aceleaşi aspiraţii, prin programe şi noi oportunităţi pe care le oferim pentru dezvoltarea Moldovei. Programele sunt acordate pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a moderniza Moldova în conformitate cu standardele internaţionale", a spus el.
Şeful delegaţiei UE consideră că "facilitarea activităţii antreprenorilor este cheia succesului statului".
"Acordarea granturilor şi ajutorului tehnic întreprinderilor va asigura activitatea lor legală, în special, angajatorii nu vor mai ascunde profitul, vor renunţa la contabilitatea tenebră, iar acest lucru va avea un efect enorm asupra economiei. Schema de sprijin a întreprinderilor mici şi mijlocii a fost elaborată anume cu acest scop", a relatat el.
Reprezentantul BEI, Marion Hoenicke, a comunicat că în anul 2017 banca a acordat deja 697 de împrumuturi.
"Suma totală a împrumuturilor constituie circa $1,6 mil. Acestea au fost acordate cu scopul de a dezvolta sectorul privat, protecţia socială şi adaptarea la schimbările climatice. Pentru eficienţa energetică statul a cheltuit aproximativ 8% din suma totală, pentru modernizarea transportului public 49% şi doar 3% au fost acordate pentru sistemul de învăţământ. Până la sfârşitul anului 2017 vor fi acordate încă 105 împrumuturi", a menţionat Marion Hoenicke.


