Banca Mondială va acorda R. Moldova 30 mln USD în calitate de suport bugetar
Guvernul Republicii Moldova va putea obţine 30 milioane de dolari americani din partea Băncii Mondiale, în calitate de suport bugetar pentru anul 2012. Cabinetul de miniştri a instituit, astăzi, în acest sens, un grup de negociatori, transmite MOLDPRES.

Veaceslav Negruţa, ministru al Finanţelor, a menţionat după şedinţa Guvernului, că săptămînă curentă şi cea viitoare echipa selectată va purta negocieri cu misiunea Băncii Mondiale, sosită luni la Chişinău.
Potrivit lui Negruţa, suma de 30 mln USD va fi oferită sub formă de suport bugetar, în condiţii foarte avantajoase, şi are drept scop asigurarea competitivităţii R. Moldova. Banii vor fi acordaţi pentru anumite activităţi prevăzute în matricea de acţiuni, care au fost deja realizate. Este vorba de un şir de legi modificate deja, cum ar fi Legea gajului, Legea cu privire la insolvabilitate, Legea cu privite la societăţile pe acţiuni şi Legea cu privite la capital, a adăugat ministrul.
Asistenţa BM urmează să fie acordată după promulgarea şi publicarea legilor în cauză în Monitorul Oficial, notează MOLDPRES.


