Ссылка скопирована
Autorităţile vor să majoreze accizele la ţigări
Majorarea taxelor la tutun este soluţia autorităţilor pentru a-i convinge pe moldoveni să se lase de fumat. Unii salută iniţiativa, alţii spun că nimic nu-i poate impune să nu fumeze.

Potrivit statisticilor, aproximativ nouă sute de mii de moldoveni fumează. Deşi majoritatea dintre aceştia sunt bărbaţi, autorităţile anunţă că numărul femeilor care fumează este în creştere.
Totodată, datele arată că în ultimii ani, rata mortalităţii a crescut de două ori în Republica Moldova, comparativ cu ţările Uniunii Europene. Experţii spun că una din cauze ar fi fumatul. Medicii dau un semnal de alarmă şi vin cu soluţii.
„Taxele mai mari la ţigări sunt deosebit de eficiente în reducerea consumului de tutun în special în rândul grupurilor cu venituri mici şi mijlocii şi contribuie la prevenirea fumatului”, susţine viceministrul Sănătăţii, Svetlana Cotelea.
În timp ce unii salută iniţiativa, alţii afirmă că nimic nu-i va face să renunţe la ţigări.
Exemplul moldovenilor de a fuma în locuri publice se pare că i-a molipsit şi pe unii cetăţeni străini.
Ultima dată, accizele la tigări au fost majoratea la începutul acestui an cu 10 la sută.Potrivit autorităţilor, până în 2020, preţul unui pachet de ţigări urmează să ajungă la media din Uniunea Europeană, adică de 4,5 Euro.


