Au fost exploatate sexual timp de un an
Patru locuitori ai capitalei, cu vârstele cuprinse între 24 şi 30 de ani, au fost arestați, fiind bănuiți de trafic de fiinţe umane şi copii. Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare instanţei de judecată.

Astfel, în perioada 2013 – august 2014, doi bărbaţi şi două femei, abuzând de starea socială vulnerabilă a 7 tinere, le-au recrutat pentru a fi exploatate sexual. Fetele, printre care trei minore de 15 şi 16 ani, erau transportate cu automobilul pe adresele clienţilor. Astfel, acestea deserveau câte 4 clienţi pe zi, fiind remunerate cu câte 600 de lei pentru o oră de servicii sexuale, bani care erau transmişi inculpaţilor.
Suspecții au mai fost anterior certați cu legea. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceștia riscă până la 20 de ani de detenţie.


