Aprobat: S-au ieftinit apoximativ 250 de medicamente în medie cu 11%
Prețul a 251 de denumiri de medicamente a fost scăzut în medie cu 11%. Aceasta după ce Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a aprobat o decizie în acest sens.

„AMDM a înregistrat prețurile noi de producător pentru 251 de produse. În medie, în monedă naţională, acestea sunt cu aproape 11% mai mici faţă de cele existente până acum în Catalogul Național de Prețuri de Producător la Medicamente”, se spune în comunicatul insituției. Potrivit legislaţiei în vigoare, preţurile de producător sunt valabile în decurs de un an, după care urmează a fi reevaluate.
Potrivit Timpul, agenția a oferit de asemenea 125 de autorizații pentru comercializarea mai multor preparate printre care, în premieră, celor destinate bolnavilor cu insuficienţă cardiacă, scleroză multiplă, tratarea bolilor cavităţii nazale şi infecţiilor căilor respiratorii, etc.
Pe parcursul lunii precedente, Laboratorul pentru Controlul Calităţii Medicamentelor al AMDM a verificat peste 2.700 de loturi cu preparate farmaceutice, toate fiind recunoscute drept calitative, eficiente şi inofensive.


