„Amânarea vizitei oficialilor ruși în RM - o manevră a Rusiei”
Faptul că președintele Gazprom și ministrul rus al Energiei și-au amânat vizita în Republica Moldova ar putea însemna o manevră din partea Rusiei în problema gazelor crede speakerul Marian Lupu.

„Nu exclud că ar putea fi o manevră. Guvernul de la Chișinău a înaintat o ofertă complexă părții ruse. O ofertă foarte bună, de altfel, care se referă și la acoperirea datoriilor istorice, și la teza de revenire la implementarea pachetului energetic în 2020. Poate că această amânare este un semnal că partea rusă nu este gata să discute încă prețul la gaz. Cauze ar putea fi mai multe”, a declarat Lupu, pentru presă.
Reacția lui Lupu vine după ce ieri ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a anunțat că vicepreședintele Gazprom, Valerii Golubev, și ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak, care urmau să vină în Republica Moldova mâine, și-au amânat vizita.
Aceștia erau așteptați să participe pe 16 noiembrie la întrunirea Comisiei interguvernamentale moldo-ruse. Motivul amânării vizitei nu a fost anunațat de partea rusă.


