theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Февраля 2012, 09:43
584
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Al doilea val al crizei - îl va putea evita Moldova ?

Anul 2011 ar putea aduce o creştere reală a Produsului Intern Brut de 6 la sută, prognozează Ministerul Economiei. Este un semnal bun, agricultura, industria şi exporturile au mişcat înainte economia. Ultimul trimestru însă a marcat încetinirea ritmului de creştere, aproape la jumătate faţă de primul trimestru, cînd a fost atins maximul ultimilor ani, respectiv 8,4%.

Al doilea val al crizei - îl va putea evita Moldova ?
Al doilea val al crizei - îl va putea evita Moldova ?

Este aceeaşi tendinţă de încetinire a economiilor pe care o observăm în zona euro şi în ţările CSI. Întrebarea este ce se va întîmpla în anul 2012. Perspectivele pentru economia zonei euro în acest an sînt clare, Europa nu va putea evita recesiunea, profunzimea şi durata căreia nu pot fi prognozate, deşi unii economişti se aşteaptă că va dura doar prima jumătate a anului. Şi economiile ţărilor CSI, la care sîntem conectaţi la fel de puternic, ca şi la cele din Vest, îşi vor încetini creşterea, deşi se vor menţine pe plus.

Dacă o recesiune profundă în Uniunea Europeană ar afecta economia Rusiei şi a Ucrainei, atunci Moldova va trece şi ea printr-o recesiune economică cauzată de reducerea puternică a volumelor remiterilor, exporturilor şi afluxurilor de capital privat, este de părere Nikolay Gueorguiev, şeful misiunii FMI pentru Moldova. Oficialul fondului spune că "în aşa fel s-ar exercita presiuni asupra bugetului şi, probabil, asupra băncilor, dacă debitorii lor nu reuşesc să ramburseze creditele luate".

Este vorba deocamdată de o încetinire a creşterii şi nicidecum de o recesiune, sînt de părere mai mulţi oficiali şi experţi, inclusiv străini. Continuitatea revenirii economice puternice din ultimii doi ani este un semnal bun, dar îngrijorarea este dată de încetinirea de la plus 8,3% în primele trei luni ale anului 2011 la 5,3%, iar aşteptările pentru al patrulea trimestru sînt sub această cifră.

Semnale deloc îmbucurătoare a adus sfîrşitul de an. Industria a scăzut în decembrie cu 3,7% faţă de perioada similară a anului precedent. Transportatorii au anunţat o cădere a mărfurilor transportate cu 29 la sută, în ultima lună a anului faţă de luna precedentă. Activitatea de construcţii în antrepriză a fost pe minus 2,5% în 2011, după ce în prima jumătate de an a fost pe plus 2,5%. Şi ritmul de creştere a exporturilor s-a redus la jumătate spre sfîrşit de an faţă de începutul anului, chiar dacă per totalul anului a depăşit cu 44 la sută nivelul atins în anul precedent.

Încetinirea creşterii se va accentua în anul 2012. Şi autorităţile, şi FMI se aşteaptă la un avans de 4%, faţă de 4,5%, cît prognozau anterior. "Un scenariu mai optimist ar adăuga 1,5-2 puncte procentuale de creştere. E absolut realist şi realizabil acest scenariu în anumite circumstanţe şi viceversa, scenariul pesimist ar însemna o scădere de 1,5-2 puncte procentuale", declara recent vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei. Creşterea economiei se va încadra între 2,6 şi 6% în acest an.

Sigur că se va produce o temperare pe toată linia de indicatori. Nu putem avea o ascensiune la fel de puternică a economiei. Nu pot exporturile să crească cu peste 40 la sută în fiecare an. Economia moldovenească este una deschisă şi nu poate să nu resimtă ceea ce se întîmplă în ţările partenere.

Ar trebui să ne îngrijoreze această încetinire a creşterii? Se va repeta scenariul din 2009, cînd am trecut prin cea mai gravă criză din ultimul deceniu?.

Şi autorităţile, şi instituţiile financiare internaţionale spun într-un glas: anul 2009 nu se va repeta. Atunci a fost o situaţie, în 2012 este o altă situaţie. Finanţele publice sînt mult mai sănătoase. În anul 2009, deficitul bugetului public naţional a fost de 6,3 la sută din Produsul Intern Brut, iar pentru 2012 a fost stabilit un deficit de 0,9 la sută. Remiterile au un rol mai mic în ecuaţia creşterii. Dacă, în 2008, acestea reprezentau 33 la sută din Produsul Intern brut, în 2011, ponderea acestora a coborît la 21%. Rezervele valutare au depăşit cu mult nivelul din 2008, anul dinaintea crizei, şi au ajuns la 2 miliarde de lei. Acel tampon "pentru vremuri mai grele" care a existat a fost restabilit. Indicatorii suficienţei capitalului bancar şi ai lichidităţii în sectorul bancar sînt destul de înalţi. Aceşti factori de amortizare vor contribui la atenuarea unor eventuale şocuri economice.

A fost creat comitetul pentru stabilitate financiară, astfel că principalele instituţii (Banca Naţională, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Agenţia pentru garantarea depozitelor, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi altele) implicate în gestionarea riscurilor financiare au un organ de coordonare. "Îl putem compara cu un comitet pentru situaţii excepţionale. Este evident progresul atins de comitetul pentru stabilitate financiară, atît în ceea ce priveşte baza legislativă, cît şi din punct de vedere organizaţional", este de părere reprezentantul permanent al FMI la Chişinău, Tokhir Mirzoev.

În acest an, peste două miliarde de lei vor fi investite în infrastructură, ceea ce este o măsură anticriză.

Nu se va întîmpla însă ca şi acum trei ani, cînd se declara că Moldova este o oază de stabilitate? Există mai multe necunoscute. Situaţia din zona euro se poate oricînd agrava. Criza datoriilor suverane apasă tot mai greu economiile unor ţări ca Grecia. Nu se ştie care va fi situaţia în agricultură, seceta din toamna anului trecut şi gerurile aspre au compromis o mare parte din recoltă. Avem restanţe în ceea ce priveşte reformele structurale, ce ar duce la îmbunătăţirea mediului de afaceri, la stimularea concurenţei. Şi criza politică ce durează este văzută de mulţi ca un factor cu efecte negative asupra economiei.

Deşi nu este elaborat un program anticriză, există setul de acţiuni care se regăsesc în diferite documente de politici foarte bine structurate cu diferite scenarii. Este important să fie simulate diferite situaţii, astfel ca, în cazul înrăutăţirii situaţiei, să ştii ce să faci.

Economia moldovenească va merge pe aceeaşi tendinţă de încetinire pe care o constatăm în zona euro, dar şi în economiile din Est. Nu vom putea evita această încetinire. Ea deja se observă de cîteva luni. Însă nici chiar cele mai pesimiste prognoze nu au în vedere repetarea scenariului din anul de criză 2009. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована