"Dansicons" și-a surprins plăcut noii clienți
Compania de construcții “Dansicons” și-a surprins din nou plăcut clienții. Peste două sute de familii s-au mutat în casă nouă, în cele opt blocuri de pe strada Constantin Vîrnav din sectorul Centru.
Proiectul a fost
dezvoltat în cadrul unui parteneriat public privat între Universitatea de Stat
de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițeanu” și compania „Dansicons”.
“Astăzi, a fost data în exploatare cea de a doua tranșă a blocurilor locative din strada Nicolae Testimișeanu, pentru profesorii Universității de Medicină, și a întregului colectiv de medici asociați”, a spus Iurie Dârda dierectorul general „Dansicons”.
“Ținînd cont de sosirea sărbătorilor de iarnă, încă doua sute de familii vor benificia de apartamente noi”, a continuat ideia directorul executiv “Dansicons”, Valentin Brașovschi.
“Ne mîndrim cu această sărbătoare, împreună cu familiile care vin într-un lăcaș nou”, a spus Emil Ceban, prorectorul USMF “Nicolae Testimițeanu”.
“Aducem mulțumiri administrației universității, îndeosebi domnului rector pentru această initiativă, și desigur SRL “Dansicons” pentru activitatea în termen, calitate și un preț accesibil”, a spus proprietara apartamentului, Tatiana Idriceanu.
Cele opt blocuri cu șase, șapte, și opt etaje, parte component a complexului “Testimițeanu” au fost contruite după cele mai moderne tehnologii, acestea dispun de terenuri de joacă și garaje.
“Compania “Dansicons” a arătat profesionalismul, a arătat capacitate de a munci calitativ și chiar mai repede decît termenul stabilit. Ceia ce înseamnă că și în condițiile grele, pe care le avem în Republica Moldova, se poate, și oamenii își pot găsi un apartament în care să locuiască în condiții mai bune”, și-a exprimat părerea primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.
”Dansicons” este considerată una dintre cele mai importante companii de construcții din țară., care a știut întodeauna să inspire încredere, și sa-i facă pe oameni să-și realizeze visul de a avea locuința de vis.
”Dansicons” construim azi cu gîndul la ziua de mine.


