Pro Imobil Grup – dublu premiat la „Marca Comerciala a Anului” al treilea an consecutiv ®
Pro Imobil Grup a fost apreciat, din nou, pentru profesionalism, calitatea serviciilor și strategii de marketing eficiente!
Pentru al treilea an consecutiv compania obține premiul „Mercuriul de Aur” în cadrul concursului „Marca Comerciala a Anului”! Ediția 2016 este una specială însă, datorită „Premiului pentru realizări în domeniul calităţii bunurilor și serviciilor”, care a fost acordat Pro Imobil Grup. Potrivit angajaților aceste trofee reprezintă recunoaşterea nivelului excelent la care activează agenția imobiliară.
![]()
Astfel, se poate spune că obiectivul pe care și l-a setat de la fondarea sa compania Pro Imobil Grup – de a oferi pieței imobiliare cea mai bună echipă de specialiști imobiliari calificați, ce au o experiență vastă și sunt într-o continuă creștere profesională, cu o gamă variată și complexă a serviciilor – a fost atins cu succes.
Această apreciere – premiul „Mercuriul de Aur”, dar și „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii bunurilor și serviciilor” este un impuls spre setarea unor obiective de și mai înalt nivel, oferind cel mai larg spectru de servicii imobiliare pe piața autohtonă – cel mai vast și unic set de aplicații pentru clienții, care poate fi explorat pe site-ul oficial www.proimobil.md, precum și prin intermediul cataloagelor de specialitate realizate de companie.
![]()
Baza de date a Pro Imobil Grup depășeșete cifra de nouă mii de oferte active, oferind oricărui client garanția că poate găsi oferta perfectă și corespunzătoare așteptărilor sale.
Echipa Pro Imobil Grup mulțumește tuturor celor care o susțin prin încredere: clienți, parteneri, prieteni. Potrivit companiei numărul în creștere al beneficiarilor de serviciile acesteia, este un motiv în plus pentru ridicarea standardelor de activare ale Pro Imobil Grup.


