Efes Vitanta are ușile deschise pentru cei mai talentați studenți moldoveni
Din anul curent, cei mai buni studenți ai universităților din țară vor obține un loc garantat de muncă în cadrul Efes Vitanta Moldova Brewery.
Promisiunea aparține conducerii de vârf a companiei, în contextul lansării unei noi inițiative din domeniul Responsabilității Sociale Corporative, adresată tuturor studenților moldoveni.
Compania consideră această inițiativă drept una dintre cele mai importante din domeniul activităților de dezvoltare a talentelor, care permite tinerilor dotați din Moldova să se realizeze pe plan profesional și social la ei acasă. Primul beneficiar al acestui proiect, ales în baza rezultatelor academice, este Vladimir Ghenciu, masterand în anul II la specialitatea PR și Publicitate a facultății de Administrare a Afacerilor, ASEM.
![]()
Vladimir Ghenciu consideră că existența unor asemenea inițiative este un stimul foarte bun pentru toți studenții care aspiră la o cariera în domeniul ales. Faptul că instituția în care-și face studiile l-a recomandat spre angajare în una din cele mai mari companii de pe piața Republicii Moldova, l-a surprins într-un mod foarte plăcut, inspirăndu-i multă încredere în forțele proprii.
“Efes Moldova este un investitor important și vrem să fim și un cetățean-model, care participă la dezvotarea țării, or oferirea unor oprtunități de realizare profesională și socială aici, acasă, pentru cei mai buni studenți, este o investiție în viitorul țării. Aș vrea să le spun tuturor studenților talentați din Moldova, că țara are nevoie de ei, business-ul are nevoie de ei, iar Efes Moldova are ușile deschise pentru ei, atât prin roiectul dat, cât și de fiecare dată când avem locuri vacante, iar studiile și motivația lor personală răspund așteptărilor noastre,” a declarat Kamil Yazici, director general Efes Moldova.
![]()
Compania își planifică continuarea acestei inițiative, inclusiv mărirea numărului de studenți beneficiari din diverse Universități ale Republicii Moldova.
„Ideea care circulă printre studenți precum că studiile te ajuta foarte puțin pentru viitoarea ta carieră și pentru viitor în general, este foarte departe de adevăr, susține Vladimir Ghenciu. Iar inițiative de acest gen vin să ne confirme faptul că nu pentru școală, ci pentru noi înșine învățăm”, a conchis Vladimir.
Notă: Efes Moldova este cel mai mare producător de bere din Republica Moldova cu un volum de vânzări anual de 100 milioane litri, iar în 2013 a fost declarată, în urma unui sondaj al revistei Business Class, compania Nr. 1 din domeniul FMCG în RM.


