„Convel” - cu grijă pentru detalii
Fiecare din noi are un loc special, unde revenim pentru a ne regăsi. Acel loc, în care sufletul nostru se simte acasă, radiind armonie şi pace. Anume aici se şterg evenimentele mai puţin frumoase a unei zile în care s-au perindat tot felul de emoţii, trăiri , locul ce are capacitatea de a Vă da noi forţe pentru a realiza noi performanţe.
Noi, colectivul magazinului „CONVEL, apreciem mult aceste momente, de aceea am decis să organizat concursul „Colţul tău confortabil”. Conform condiţiilor, e nevoie doar să încărcaţi o fotografie cu Dvs. sau cu oamenii dragi, realizată în acel spaţiu magic, care încălzește sufletul (birou, apartament, vilă), însoţită de un comentariu original. Îndemnaţi prietenii să Vă voteze, iar noi Vă vom remunera cu premii utile şi plăcute!*
Societatea comercială „CONVEL” a fost creată pentru a implementa ideea realizării unui comerţ curat şi civilizat. În magazinele companiei, situate în oraşul Chişinău, str. Munceşti, nr. 290 A şi în oraşul Bălţi, str. Alexandru cel Bun, nr. 5 (Centrul Comercial “Bum”) - Veţi găsi produse pentru orice ocazie şi necesitate, iar raportul dintre preţ şi calitate o să Vă surprindă plăcut.
![]()
Doamnele, fără îndoială, vor aprecia gama largă de produse pentru casă - articole de decor, produse pentru baie de la Kela, Spirella, Moeve, Soehnle (diferite accesorii, covoraşe, prosoape, halate pufoase, moi şi atît de agreabile la atingere, uleiuri eterice, lumânări parfumate, aromatizatoare şi odorizante); produse cosmetice, de igienă, parfumerie şi îngrijire a corpului Alpinweissmenite să Vă alinte simţurile.
![]()
Mai mult ca atât, pe rafturile magazinului Vă aşteaptă un sortiment vast de veselă şi articole pentru bucătărie Fissler, Kela, LeifHeit, Dr. Oetker, Porcel SA, destinate să transforme gătitul într-o activitate facilă, tentantă şi creativă. Cu cratițele, oalele sub presiune, wok-urile, tigăile şi cu toate accesoriile de bucătărie ergonomice, utile şi comode pe care Vi le oferim, Veţi îndrăgi procesul de preparare a bucatelor.
![]()
Iar pentru ca florile Dvs să bucure continuu ochiul, în secţia produselor de îngrijire a plantelor am rezervat în acest scop sol, fertilizanţi furnizate de Compo GmbH Co. KG.şi ghiveciuri originale marca Elho, care vor contribui la crearea unei ambianţe speciale în casa Dvs.
Atât timp cât doamnele vor alege elemente pentru a înfrumuseţa căminul familial, domnii au oportunitatea de a face cunoştinţă şi eventual de a opta pentru ceva din spectrul larg de echipamente, maşini şi furnituri la acestea: mașini de tuns iarba, motoferăstraie, refulatoare, trimmere, aspersoare, pompe pentru irigare, unelte de cultivare a solului, accesorii de construcție, etc. Partenerii noştri sunt Husqvarna, Gardena, Mc. Culloch, Peruzzo.
![]()
Avem grijă să găsiţi şi jucării pentru copilaşi de la Kathe Kruse şi Bruder- păpuşi pentru domniţe, maşinuţe, camioane, tractoraşe pentru pici. De menţionat că, unele dintre jucăriile expuse sunt copia micşorată de 16 ori a maşinii originale. Cu certitudine că micii destinatari vor rîmăne pur şi simplu încântaţi de un asemenea cadou.
![]()
![]()
Toate produsele specificate şi multe altele, care nu au fost nominalizate, sunt certificate corespunzător standardelor internaţionale de conformitate, calitate şi/sau sanitare, fiind importate din Germania, Olanda, Italia şi Suedia.
„Cunoaştem cu toţii că perfecţiunea constă în detalii şi anume ele fac diferenţa. Din pasiunea noastră de a propune ceva diferit consumatorilor, am gândit să deschidem magazinul „CONVEL” pentru a le aduce aceste produse mai aproape. Fiecare articol din magazin este oarecum unic şi oglindeşte abordarea noastră afectuoasă faţă de acestea.
Produsele noastre sunt pentru oameni cu bun gust, care să se simtă bine când trec pe la noi şi să revină, pentru că de fiecare dată avem să oferim ceva special cu care să Vă uimim” - comunică d-ul Iurie Levinta, directorul SC „CONVEL” SRL.
Vă invităm cu drag să ne vizitaţi pentru a găsi lucruri cu adevărat deosebite!
*Înainte de a participa la concurs, rugăm respectuos să faceţi cunoştinţă cu Regulamentul.