Aeroportul Chișinău este gata să înfrunte intimperiile iernii
Compania administrator a Aeroportului Chișinău Avia Invest informează că este pregătită pentru a face faţă ninsorilor. Astfel, pentru deszăpezirea pistei, căilor de rulare și a parcărilor de deservire a aeronavelor au fost pregătite, din timp, utilajele de ultimă generaţie.
Viceprim-ministrul și Ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmâc a efectuat o inspecție a echipamentelor de ultimă generație, care vor interveni pe timp de iarnă pe teritoriul Aeroportului Chișinău.
![]()
Toate utilajele multifuncționale moderne vor asigura activitatea neîntreruptă a aeroportului şi operarea în siguranţă a zborurilor, chiar şi în condiţii meteo severe pe timp de iarnă. În plus, pentru sezonul de iarnă 2017-2018 a fost mărită esențial cantitatea de material degivrant pentru pistă, căile de rulare și parcările de deservire a aeronavelor .
![]()
„Declar cu încredere că Aeroportul Chișinău este pregătit pentru iarnă. Parcul de utilaje pentru deszăpezire este perfect funcțional. Avem în stoc 130 de tone degivrant lichid și 80 de tone degivrant solid pentru operațiunile de deszăpezire și degivrare a pistei, căilor de rulare și peronului”, a menționat Directorul General Avia Invest – JARDAN Petru.
![]()
Maşinile dotate cu pluguri, perii și suflante, precum şi echipament de împrăştiere a materialului degivrant cât și frezele de zăpadă, reprezintă doar o parte din echipamentul special, care va asigura deszăpezirea şi curăţarea de gheaţă și zăpadă a suprafețelor de mișcare (pista de decolare aterizare, căile de rulare și parcările aeronavelor ale aerodromului).
![]()
La moment, Aeroportul Internațional Chișinău dispune de peste 25 de utilaje multifuncționale, care sunt gata în orice moment să intervină în cazurile de urgență, generate de condițiile meteorologice specifice sezonului rece al anului.
![]()


