Viitoarele modele Audi vor avea inteligență artificială
Unul dintre cele mai noi concepte Audi are un nume ce ar putea suna plictisitor, dar ambițiile sale vizează exact opusul.

Elaine este un SUV coupe electric, pe care Audi îl promite ca model de serie “în câțiva ani”. Va putea să se parcheze singur și să ofere viteze automate pe autostrăzi. E un tovarăș demn al conceptului Aicon. Ambele beneficiază sistemul de inteligență artificială AI al Audi - ElAIne și AIcon - despre care Audi spune că va fi capabil să învețe, să gândească și chiar să empatizeze.
O să facă asta anticipând dorințele șoferilor sau pasagerilor și sugerând și rezervând un serviciu pentru ei în mod autonom, ca un concierge personal. Gândește-te, o pizza fierbinte pentru tine la urmatoarea ieșire de pe autostradă. Utilizatorii pot chiar să urmărească acțiunile vehiculului în timp ce se ocupă de parcare și să adauge noi sarcini prin intermediul aplicației mobile, scrie 24auto.ro.
“Audi AI schimbă fundamental modul în care sunt folosite automobilele și îmbunătățește semnificativ timpul petrecut la bord”, anunță constructorul german. “Vehiculul va deveni tot mai mult un al treilea spațiu de locuit, alături de casa și de locul de muncă. Beneficiile individuale ale clienților sunt principalele puncte de interes ale Audi, precum și relația clară cu mobilitatea. Tehnologiile sunt orientate spre timp, siguranță, eficiență și personalizare”.
În ceea ce privește designul, Elaine are jante de 23 inch, într-un design cu șase spițe și o caroserie de 4,9 m lungime, 2,0 m lățime și 1.5 m înălțime, care o poziționează în segmentul C, aproape de A7. Dispune de un interior aerisit, simplificat, cu multiple touchscreen-uri.
Propulsia este asigurată de un motor electric cuplat pe puntea din față și alte două pe cea din spate, pentru o transmisie pe toate cele patru roți, o configurație pe care Audi o va folosi în modelele viitoare cu acționare electrică. Puterea totală este de 320 kW, putând ajunge până la 379 kW. Autonomia este de aproximativ 500 km, în timp ce încărcarea se face fie în modul rapid, fie prin intermediul sistemului wireless.
Audi intenționează să introducă mașina pe piață undeva în 2019-2020.