Vezi ce au facut specialiștii cu acest BMW Seria 6!
Pentru întâia oară, casa de tuning Vilner şi-a asumat un asemenea rol şi o asemenea lucrare, modificând radical un BMW Seria 6!
Îţi vine greu să numeşti rezultatul muncii designerilor de la Vilner, un simplu kit de tuning, de aceea maşina a primit şi un nume nou, Bullshark. Nu vom enumera care elemente de caroserie au fost modificate sau înlocuite, ar fi mai simplu să spunem că bulgarii au lăsat intacte doar portierele maşinii!
Barele faţă şi spate, farurile, stopurile, spoilere, oglinzile, capota motorului, aripi, pragurile evazate, jantele imense de 19 inch, toate acestea au fost modificate fără nici o urmă de regret, pentru ca în final să descoperim un concept ciudat, care aminteşte de sportcarul hybrid, BMW i8.
Motorul V8 de 4.4 litri a suferit şi el o intervenţie marca AC Schnitzer care i-a adus un plus de putere, iar acum totalizează 370 de CP şi 522 Nm de cuplu motor, pentru un sprint de la zero la prima sută realizabil în 5.4 secunde. Lăsând la o parte performanţele coupe-ului, voi ce părere aveţi despre Vilner Bullshark?










