Un taximetrist a adormit la volan și a doborât un panou publicitar
Un taximetrist din Capitală se pare că a fost născut în cămașă. Asta după ce a adormit la volan și a intrat cu automobilul într-un panou publicitar. Accidentul a avut loc în dimineața zilei de luni, 26 iunie, pe Viaductul din sectorul Botanica.

Din imaginile surprinse de un martor ocular, care ulterior le-a postat pe o rețea de socializare, se vede cum automobilul a rămas blocat pe porțiunea dintre cele două sensuri de circulație de pe Viaduct, iar alături de automobil se află și panoul publicitar pe care l-a doborât.
Solicitat telefonic, Adrian Jovmir, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Today.MD că șoferul s-a dovedit a fi un taximetrist din Capitală, în vârstă de 37 de ani și preliminar se cunoaște că ar fi adormit la volan.
„Șoferul se deplasa fără pasageri, când s-a produs accidentul, iar în urma impactului s-a ales doar cu o sperietură zdravănă și automobilul ușor avariat”, a precizat Jovmir.
Oamenii legii urmează să cerceteze cazul, iar dacă vinovăția sa va fi dovedită, ultimul riscă o amendă de la 900 lei până la 1500 lei și 5 puncte de penalizare.
![]()


