Ruşii, campionii marcajelor. Drumarii din Rusia au marcat gropile
Liniile de marcaj rutier pot fi aplicate oriunde: în gropi, pe glod, prin nisip şi chiar pe animele care zac moarte, iar ruşii sunt campioni la acest capitol.
Ne-o demonstrează încă o dată o serie de imagini postate pe reţelele de socializare. Internauţii s-au amuzat pe seama drumarilor din Federaţia Rusă. Ei au realizat o colecţie de fotografii cu cele mai bizare marcaje.
Anterior, tot pe Internet au apărut şi imagini cu o pisică marcată de către drumarii din Rusia. Fotografiile au devenit virale. Muncitorii au vopsit animalul mort care zăcea pe marginea drumului, potrivit Publika.md.
”Au aplicat linia de marcaj și uitați-vă, o pisică care a fost lovită și zăcea moartă, a fost marcată”.
În alte filmuleţe postate pe Internet se vede cum pe o porţiune de drum din Rusia a fost aplicat un marcaj rutier de separare a benzilor de circulaţie peste craterele din mijlocul drumului. Iar în regiunea Tula muncitorii au fost filmaţi de un localnic în timp ce marchează acostamentul.


