Rătăcită în giratoriu? Adevărul despre accidentul ciudat din Capitală
O şoferiţă s-a pomenit într-o situaţie penibilă în Capitală. Incidentul a avut loc la sensul giratoriu de pe bulevardul Constantin Negruzzi.
Imaginile de la faţa locului au fost trimise de un internaut către redacţia Point.md.
Potrivit martorului ocular, șoferiţa începătoare s-ar fi rătăcit în intersecție. Astfel, a luat-o pe contrasens şi a provocat un accident. Din această cauză s-au format ambuteiaje în zonă.
Potrivit altei versiuni, femeia circula regulamentar în giratoriu, dar mașina ei a fost lovită lateral de un microbuz și a fost inversată la 180 de grade.
În urma impactului, microbuzul s-a ales cu farul drept spart și vopsea roșie pe bara de protecție, iar ușa stângă din spate a mașinei șoferiței a fost șifonată.
Oamenii legii au fost chemați la fața locului pentru a investiga circumstanțele producerii accidentului. Astfel, polițiștii au executat schema producerii impactului și au declarat că șoferul microbuzului este vinovat în acest caz.
Contactat de Point.md, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Natalia Stati, a declarat că bărbatul și-a recunoscut vina și s-a ales cu puncte de penalizare și amendă.
Faptul că șoferul microbuzului este vinovat de accident a fost confirmat și de imaginile video surprinse cu o cameră de supraveghere montată în apropierea sensului giratoriu.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()


