Ссылка скопирована
Raliul Dakar 2015 va începe şi se va termina la Buenos Aires
Raliul Dakar 2015 va începe în Buenos Aires, va continua prin Chile şi Bolivia şi se va încheia tot în capitala Argentinei.

Organizatorii Raliului Dakar au dezvăluit miercuri traseul celei de-a 37-a ediţii, care va avea loc la începutul lunii ianuarie a anului viitor.
Formatul celei mai dificile competiţii de raliuri din lume a suferit câteva schimbări importante, cea mai importantă dintre ele fiind traseul în cerc.Astfel, piloţii vor lua startul în raliu din Buenos Aires şi vor ajunge ulterior în Chile şi Bolivia înainte de a reveni în Argentina pentru a încheia competiţia tot în capitala acestui stat.
O altă schimbare în cadrul competiţiei este că ziua de odihnă va fi diferită pentru fiecare dintre cele patru categorii de vehicule.