theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
24 Октября 2017, 10:40
517
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Plouă în toată țara. Recomandările polițiștilor pentru șoferi

Şoferii sunt sfătuiţi de poliţişti să adapteze viteza, deoarece vremea rea îi pune în pericol. Ploaia şi vântul dau traficul peste cap, existând pericol de acvaplanare.

Plouă în toată țara. Recomandările polițiștilor pentru șoferi
Plouă în toată țara. Recomandările polițiștilor pentru șoferi

Conducătorii auto trebuie să ia în calcul că ploaia măreşte distanţa de frânare şi scade vizibilitatea. Este obligatorie utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen, portivit Adevărul.

Având în vedere vremea rea din toată ţara, poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să se intereseze de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgă şi să adapteze viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Iată câteva sfaturi care prind bine pe vreme rea:

1. Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

2. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

3. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, se recomandă de asemenea conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

4. De asemenea, se recomandă şoferilor să folosească luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

5. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare.

6. În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul și nu blocaţi intersecţiile. Nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de vehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована