Ссылка скопирована
Mașina unui bărbat, mistuită de flăcări la numai o zi după achiziție
A strâns ban cu ban pentru a-și cumpăra o maşină, dar la numai o zi după ce a făcut achiziția a rămas fără ea. Este vorba despre ghinionul de care a avut parte un locuitor din Durlești care și-a văzut autoturismul arzând ca o torță.

Bărbatul a povestit că a lăsat maşina parcată peste noapte în drum. Dimineața a încercat să o pornească, dar aceasta a luat brusc foc.
Anunțați despre incident, pompierii au intervenit rapid, însă a fost prea târziu. Flăcările s-au extins cu repeziciune şi au mistuit automobilul, scrie canal3.md.
Reprezentanții Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale urmează să stabilească cauza producerii incendiului.


