Marcajul rutier din Capitală va apărea când va fi cald în decembrie
În Chișinău nu se aplică marcajul pe carosabil pentru că autoritățile municipale așteaptă „să se mai încălzească”.

Cel puțin acesta a fost răspunsul șefului interimar al Direcției generale transport și căi de comunicații a Capitalei, Oleg Poiată, la întrebare primarului interimar Silvia Radu, de ce nu se aplică marcajul pe anumite porțiuni de drum, scrie realitatea.md.
Este vorba în mod special despre aplicarea marcajului rutier la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Columna, în privința căreia Direcția de Poliție a Capitalei a expediat o sesizare.
Oleg Poiată a explicat că nu sunt condițiile climaterice pentru aplicarea marcajului, or, dacă temperaturile sunt joase, marcajul nu se ține.
Funcționarul a spus că, potrivit prognozelor, în luna decembrie se prevăd câteva zile cu temperaturi mai înalte și atunci se vor executa lucrările respective.
Primarul interimar Silvia Radu a cerut ca timp de cinci zile să fie raportat că marcajul de la această intersecție a fost aplicat.


