Formula E, la un alt nivel. Maşina Gen 2 a fost prezentată oficial la Geneva
Gen 2, cea de-a doua generaţie de monoposturi electrice, a fost prezentat oficial la Salonul Auto de la Geneva.

Astfel, designul noului monopost este unul modern ce corespunde tendinţelor actuale iar cea mai importantă schimbare de natură tehnică este legată de baterii.
„Vreau să le mulţumesc celor de la McLaren şi în special lui Zak Brown, care este alături de noi, pentru că el reprezintă compania căreia i se datorează această schimbare a bateriilor ce vor fi utilizate pe parcursul competiţiilor. Este o realizare vizibilă pentru a arăta publicului larg cât de mult evoluează maşinile electrice", a spus Alejandro Agag, director executiv Formula E, potrivit publika.md.
Astfel, capacitatea acestor autovehicule va creşte de la 28 kWh la 54 kWh, ceea ce va permite fiecărui pilot să parcurgă o cursă completă cu un singur monopost. Până în prezent, piloţii intrau la boxe pentru schimbarea monopostului la jumătatea competiţiei, întrucât energia nu era suficientă pentru a încheia întrecerea.
O altă noutate importantă este sistemul de securitate a capului pilotului, prezentat printr-un cockpit denumit Halo
Noul model va fi lansat în curse la finalul acestui an, atunci când va luat start sezonul 2018 - 2019 de Formula E.


