Dupa Mercedes-Benz urmeaza primul Lexus LX570 Black Bison by Wald International surprins in Moldova!
Cu siguranţă Republica Moldova se poate lăuda cu unele dintre cele mai extravagante şi mai pompoase automobile, fie acestea sport, limuzine sau SUV-uri impunătoare! Iată unul dintre acestea, care pe deasupra mai e şi modificat cu elemente aerodinamice marca Wald International!

Kit-ul din imagine poartă denumirea de Black Bison şi este adresat exclusiv modelului Lexus LX570! Tunerul japonez, a desenat noi bare de protecţie pentru faţă şi spate, praguri evazate dar şi extensii pentru aripi. “Bisonul” a fost surprins de VaseOK, unul din puţinii spoteri adevăraţi de automobile exclusive din Moldova!

Dacă sunteţi interesaţi, aflaţă că, în Japonia, kit-ul de tuning începe de la 5.830 de dolari. Pentru câţiva bănuţi în plus, Wald International pune la dispoziţia clienţilor şi un sistem de evacuare mai performant, al cărui preţ trece de 1.900 de dolari!












