theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
19 Мая 2017, 08:59
604
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Două mașini de epocă din garajul Parlamentului, expuse în premieră în curtea Muzeului Național de Istorie

Două mașini de epocă, din garajul Parlamentului, vor fi expuse în premieră publicului în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Ulterior, acestea vor fi transportate în scuarul din fața clădirii Parlamentului.

Două mașini de epocă, din garajul Parlamentului, expuse în premieră în curtea Muzeului Național de Istorie. Foto: moldova.org
Două mașini de epocă, din garajul Parlamentului, expuse în premieră în curtea Muzeului Național de Istorie. Foto: moldova.org

Această acţiune este inclusă în şirul de evenimente dedicate Zilei Parlamentului Republicii Moldova, organizate în premieră, de Legislativ. Evenimentele prilejuite de cea de-a 26-a aniversare se vor desfășura în perioada 20 – 23 mai curent.

De asemenea, luni, 22 mai, vor fi organizate trei ateliere de lucru în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral.

Înscrierea pentru participanți a fost anunțată la începutul lunii și se va finaliza astăzi, la ora 17.00. Până acum circa 80 de tineri s-au înregistrat pentru a participa la:dezbaterea unui proiect de lege,discuția despre egalitatea de șanse,simularea exercițiului de vot.

Ulterior, în sala de ședințe plenare, tinerii vor participa la o sesiune de întrebări-răspunsuri cu președintele Parlamentului Andrian Candu.

La 23 mai, de Ziua Parlamentului va fi lansată o expoziție cu ocazia inaugurării muzeului instituției.

Printre exponatele care se regăsesc la această oră în muzeu sunt  documente istorice, fotografii și cadouri protocolare, primite de deputați de-a lungul anilor. În aceeași zi, cei mai talentați elevi ai Liceului republican de muzică ”Ciprian Porumbescu” vor primi bursele președintelui Parlamentului.

Totodată, oficiile teritoriale de informare ale Parlamentului (OTIP) vor desfășura Ziua ușilor deschise la sediile din Edineț, Orhei, Leova, Comrat.

Reamintim că, la 23 mai 1991, în conformitate cu Hotărârea Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti de legislatura a XII-a, fosta republică unională, RSSM, este redenumită în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована