Cum a fost pedepsit un șofer surprins cu un copil la volan în trafic
Un șofer din Capitală a fost amendat, după ce a fost surprins în trafic cum se deplasa la volanul unui automobil ținând un copil în brațe.

Momentul a fost surprins ieri, 15 noiembrie, de către martori oculari pe strada Dacia din sectorul Botanica al Capitalei, iar ulterior imaginile au fost transmise ofițerilor de patrulare.
Solicitată telefonic, Alina Bunghez, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare (INP), a declarat pentru Today.MD că angajații INP au intervenit promt, au identificat șoferul, l-au citat și i-au întocmit un proces verbal.
Conducătorul a fost identificat și citat să se prezinte la INP unde i-a fost întocmit un proces-verbal și amendat cu 450 de lei și 3 puncte de penalizare. Șoferul și-a recunoscut vina și a comunicat că asemenea situații nu se vor mai întâmpla. Ultimul a mai declarat oamenilor legii că a recurs la acest gest, după ce copilul ar fi început a plânge și a decis să-l ia în brațe cât stătea în ambuteiaj”, a precizat Bunghez.
INP atenționează șoferii că transportând copii pe bancheta din față sau în brațele șoferului pun în pericol viața copilului. Astfel, INP recomandă părinților: Să transporte obligatoriu copiii în scăunelul special; Să învețe copiii să stea pe banchetă și cum să folosescă centura de siguranță; Să preîntâmpine copiii să aibă un comportament liniștit în timpul călătoriei.
Potrivit datelor statistice oferite de INP, de la începutul anului 118 copii au fost implicați în accidente rutiere fiind în calitate de pasageri, dintre care 90 au fost traumatizați dintre care 16 grav, iar alți 3 au decedat.


