Ce trebuie să știți despre aparatele de taxat din taxiuri
O bună partea dintre cetățeni aleg, din diferite motive, să circule cu taxiurile, fie ajung mai repede la destinație, fie sunt mai comode, comparativ cu transportul public.

Acestea sunt solicitate prin apel telefonic sau prin aplicație IT sau, în alte cazuri, direct de pe stradă. În cazul majorității mașinilor cu însemne de taxi, acestea sunt dotate și cu aparate de taxat, care nu întotdeauna sunt puse în funcțiune.
Mașinile destinate transportului de persoane și bunuri în regim taxi, trebuie să dețină aparat de taxat (taximetru) legalizat, verificat metrologic şi înregistrat la organul fiscal teritorial, înregistrat în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare şi inclus în Registrul unic al maşinilor de casă şi control, scrie Bizlaw.
Ultimele acte, emise pentru verificare metrologică a taximetrelor, au fost elaborate încă în anul 2000. Ministerul Economiei și Infrastructurii a propus un nou ordin cu privire la procedura de verificare metrologică, prin care cele vechi vor fi anulate. Potrivit proiectului de ordin propus, la efectuarea verificării aspectului exterior, se va controla dacă acesta corespunde următoarelor cerințe:
- verificarea setului de completare;
- existența marcajului de aprobare de model şi/sau a marcajului CE și a marcajului metrologic suplimentar (după caz).
Pe carcasă trebuie să fie inscripţionate:
- denumirea ori marca producătorului;
- tipul și numărul de serie al taximetrului;
- date importante pentru respectarea condiţiilor de utilizare;
- anul producerii;
- intervalul specific al constantei taximetrului, (dacă se cere) în impulsuri pe kilometru;
- identificarea softului (dacă se cere).
La fel, în document se mai menționează că marcajele și inscripționările trebuie să fie de neşters şi de o mărime, formă şi claritate care permite lizibilitatea în condiţii normale de utilizare a aparatului. Marcajele trebuie grupate împreună într-un loc clar vizibil pe aparat, fie pe placa descriptivă fixată aproape de indicator ori chiar pe indicator.
Taximetrul nu trebuie să aibă deteriorări mecanice, care i-ar putea afecta capacitatea de funcţionare. Rezultatele verificării aspectului exterior vor fi calificate drept pozitive în cazul asigurării executării tuturor cerinţelor indicate în punctul respectiv. În cazul unor rezultate negative, efectuarea verificărilor va fi întreruptă.
La verificarea funcționalității taximetrului se va conecta/deconecta aparatul în toate regimurile de funcționare ale acestuia. Taximetrul trebuie să indice pe afișaj care din regim este setat la moment și tariful acestuia. La mișcarea cu viteza mai mică sau egală cu 10 km/h, taximetrul, trebuie să calculeze taxa după tariful de timp, iar pentru viteze mai mari de 10 km/h după tariful de distanță. Taximetrul trebuie să afișeze suma, în lei, datorată de pasager, în timpul cursei atât în funcție de calculul după timp, cât și în funcție de calculul după distanță.
La fel, se vor verifica datele imprimate pe bonul fiscal. Acestea trebuie să fie identice cu datele afișate pe aparatul indicator al taximetrului, iar lângă indicațiile referitoare la sumele încasate trebuie să apară cuvântul ”lei”. La fel, se va verifica ca dispozitivul de comandă a unui taximetru electronic să asigure funcționarea acestuia în următoarele poziții independente:
- LIBER;
- OCUPAT;
- PLATĂ (TOTAL).
Pentru poziția de LIBER, se va verifica ca taximetrul să indice:
- indicațiile sumei de plată sa fie șterse sau aduse la zero;
- calculul după timp sau după distanță să nu fie posibilă;
- trebuie să poată fi afișată memoria cu suma totală încasată;
- afișarea orei și datei calendaristice curente.
Pentru poziția de OCUPAT se va verifica:
- fie activat calculul după timp și calculul după distanță;
- fie afișată, în permanență, valoarea tarifului în baza căruia se face calculul în momentul respectiv;
- fie afișată suma de plată pentru cursa care se derulează.
Pentru poziția de PLATĂ (TOTAL) se va verifica:
- să fie afișată suma datorată de pasager;
- suma datorată de pasager să poată fi citită cel puțin 10 secunde, interval de timp în care trebuie să nu fie posibilă comutarea în poziție liber;
- când este parcursă o distanță mai mare de 200 metri, taximetrul trebuie să se comute automat în poziție LIBER.


