Audi a prezentat noile S1 si S1 Sportback
Audi a prezentat noile S1 si S1 Sportback. Spre deosebire de A1 quattro, seria limitata la 333 de unitati a lui A1, vorbim despre o versiune de performanta precum au si fratii sai mai mari, limitata in cota de productie doar de capacitatile uzinei si de cererea efectiva.
S1 are o motorizare 2.0 TFSI de 231 CP si 370 Nm, cuplata la un sistem de tractiune integrala quattro si o transmisie manuala cu sase trepte. In plus fata de un A1, modelul se mandreste cu un sistem de franare mai performant, suspensie si sistem ESP revizuit.
Reconfigurarea suspensiei lui A1 odata cu transformarea in S1 a vizat imbunatatirea nivelului de sportivitate oferit de puntea fata si implementarea unei suspensii spate multi-link cu patru brate. Sistemul de frinare are o pompa centrala mai mare si discuri fata cu diametrul de 310 milimetri.
Motorizarea 2.0 TFSI din echiparea lui S1 si S1 Sportback asigura accelerarea de la 0 la 100 km/h in 5.8 secunde pentru caroseria cu trei usi, respectiv 5.9 secunde pentru caroseria cu cinci usi. Viteza maxima, in ambele cazuri, este de 250 km/h, in timp ce consumul de carburant este de 7.0, respectiv 7.1 litri la suta de kilometri.
Audi va oferi noile S1 si S1 Sportback incepand cu al doilea sfert al anului curent. Pe piata din Germania, modelele costa de la 29.950, respectiv 30.800 euro.


