Accident cumplit în apropiere de Măgdăceşti. Un automobil s-a lovit violent cu un KamAZ
Un automobil s-a răsturnat după ce s-a izbit violent într-un camion. Incidentul s-a produs dimineaţă pe traseul Chişinău-Orhei, în apropiere de localitatea Măgdăceşti. Din fericire, şoferii s-au ales doar cu o sperietură zdravănă.
Potrivit poliţiei, vinovat de accident s-ar face şoferul automobilului pentru că nu a cedat trecerea camionului, informează Publika.md.
La volanul maşinii se afla un pensionar în vârstă de 83 de ani originar din Chişinău. Impactul a fost atât de mare încât maşina bărbatului s-a răsturnat.
„Eu mergeam pe banda ceea şi totul era bine. Şi brusc a apărut bărbatul cela cu camionul şi eu nu am reuşit să frânez şi m-am lovit. Maşina mea s-a întors la 180 de grade", a spus şoferul automobilului.
Şoferul camionului confirmă acţiunile pensionarului: "Eu am ieşit de la uzină şi au mai fost două maşini în spate şi peste vreo 30-40 metri am simţit o lovitură în spate".
Un bărbat care munceşte la uzina în apropierea căreia a avut loc accidentul spune că zona este una liniştită: "De cinci ani de zile activăm, dar niciodată nu s-au întâmplat accidente şi lucrează maşini mai mari, n-au fost probleme niciodată".
Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul şi pedeapsa care va fi aplicată.
![]()
![]()


