„Înțelegem apelul președintelui Trump de a trata acești militari dintr-o perspectivă umanitară”, a declarat Putin, scrie bbc.com.„În cazul depunerii armelor și predării, viețile militarilor ucraineni vor fi garantate, iar aceștia vor beneficia de un tratament demn”, a adăugat liderul rus.Totodată, el a subliniat că, „pentru implementarea eficientă a apelului președintelui SUA”, este necesar un ordin din partea conducerii militare a Ucrainei, prin care soldații ucraineni să fie instruiți să-și depună armele și să se predea.Anterior, Trump, vorbind despre negocierile lui Putin cu trimisul său special Steve Witkoff, a declarat că l-a „rugat insistent” pe președintele rus să cruțe viețile militarilor ucraineni, care ar fi „complet încercuiți de trupele ruse și s-ar afla într-o situație extrem de dificilă și vulnerabilă”.Ulterior, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a respins aceste afirmații, declarând că informațiile privind încercuirea trupelor ucrainene în regiunea Kursk nu corespund realității.Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.