Potrivit surselor Ziarul de Gardă, susținând că se simte rău, Irina Borodkina, deținătoarea clinicii cosmetologice din Capitală, a fugit de la fața locului la cinci minute după ce ambulanța a plecat cu femeia de afaceri la Institutul de Medicină Urgentă (IMU).Între timp, reprezentanții Procuraturii Generale (PG) susțin că pe acest caz a fost pornit un dosar penal, iar persoana care se va face vinovată de moartea femeii riscă „închisoare de până la trei ani, cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani”.Când a început să i se facă rău femeiiPotrivit surselor ZdG, pe 30 ianuarie, femeia de afaceri în vârstă de 35 de ani a ajuns la clinică în jurul orei 11:00. Peste 15 minute au început procedurile cosmetologice (unele surse media spun că este vorba despre Morpheus8 și liposucție). La ora 13:35 femeii i s-ar fi făcut rău, iar la ora 13:39 a fost solicitată ambulanța.Pe 3 februarie, am încercat de mai multe ori să luăm legătura cu purtătoarea de cuvânt a Institutului de Urgență, Dorina Arsene, pentru a obține informații suplimentare, însă telefonul ei era închis.Ambulanța a intervenit în opt minute. Femeia era încă în viațăVladislava Ceban, purtătoarea de cuvânt a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), a precizat pentru ZdG că ambulanța a venit la fața locului în opt minute. Femeia era în stop cardio respirator.„Pe 30 ianuarie, ora 13:39, Dispeceratul comun de urgență a recepționat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei femei în vârstă de 35 de ani, pe motivul solicitării – inconștientă, nu respiră, în sectorul Centru al Capitalei. Ambulanța a intervenit în opt minute. La locul solicitării, pacienta era în stop cardio respirator. Echipa de asistență medicală urgentă a continuat manevrele de resuscitare cardiorespiratorii, care a fost inițiată de personalul salonului. Ulterior, echipa de asistență medicală urgentă a transportat pacienta cu monitorizare permanentă a parametrilor vitali la Institutul de Medicină Urgentă”, a subliniat Vladislava Ceban.Sursele ZdG menționează că ambulanța a plecat cu femeia de afaceri la spital în jurul orei 14:30.Pe 3 februarie, am încercat de mai multe ori să luăm legătura cu purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, pentru a obține informații suplimentare, însă telefonul ei era închis.Proprietara clinicii a fugit în UcrainaLa ora 16:12, proprietara clinicii cosmetologice, care este de origine din Ucraina, a traversat cu mașina sa personală de model Porsche punctul de trecere a frontierei Palanca.Conform surselor ZdG, oamenii legii ar fi fost anunțați despre deces după ce Irina Borodkina ar fi reușit să părăsească teritoriul R. Moldova.Fără bănuiți, învinuiți sau rețineri. Ce spune Procuratura GeneralăÎntr-un comentariu pentru ZdG, Violina Moraru, purtătoarea de cuvânt a PG, a declarat că nu există în prezent persoane cu statut procesual de bănuit sau învinuit în dosarul inițiat și că acțiunile ulterioare vor fi decise după rezultatele expertizelor.„Cu referire la decesul unei femei de 35 de ani într-un salon de frumusețe din Chișinău, la data de 31 ianuarie 2025, organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Buiucani a pornit o urmărire penală pe faptul încălcării din neglijență de către medic sau alt lucrător medical a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, fapt ce a cauzat decesul pacientului (art. 213 lit. b) din Codul penal). Organul de urmărire penală a efectuat cercetarea la fața locului, a dispus expertizele relevante în scopul stabilirii circumstanțelor cazului. La moment, persoane cu statut procesual de bănuit sau învinuit nu sunt. Urmare a concluziilor experților, se va putea decide privind acțiunile ulterioare.Potrivit prevederilor Codului penal, fapta prevăzută la art. 213 lit. b) din Codul penal se pedepsește cu închisoare de până la trei ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani”, a subliniat Violina Moraru pentru ZdG.Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.