În urma incidentului, 51 de persoane au fost evacuate, iar autoritățile evaluează siguranța blocului și circumstanțele exploziei, transmite unimedia.info.„Potrivit primelor informații, două persoane au suferit traumatisme. Proprietarul apartamentului, un bărbat în vârstă de 68 de ani, care a suportat arsuri în regiunea capului, și o minoră de 17 ani din apartamentul vecin, care s-a ales cu contuzie. Ambele persoane sunt în stare stabilă și au fost preluate pentru îngrijiri medicale la spitalul raional.Echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au evacuat din interiorul blocului 51 de persoane, inclusiv 11 copii. Potrivit primelor evaluări, deflagrația a deteriorat pereții și geamurile apartamentului, precum și ferestrele locuințelor de la etajele doi și, parțial, trei.Pentru gestionarea situației, la fața locului a fost constituit Statul Major al IGSU. Totodată, Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Florești urmează să decidă unde pot fi cazați locatarii blocului pe durata evaluării și dacă structura construcției nu prezintă pericol pentru oameni.Circumstanțele cazului se stabilesc”, notează IGSU.Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.