În showbiz-ul autohton: Avem „di tăti”. Când banul bate DEX-ul și bunul simț

Cât vor trăi”, calchieri din rusă  - „eu numai, numai cu tine” și până la „vedete care iau roșu la semafor și sunt iertate prea ușor”, muzica produsă în R. Moldova a cunoscut noi și noi „tehnici”. 

Și nu e vorba doar de piesele care răsună chiar și luni pe la Piața Centrală, ci de „creațiile” difuzate periodic la posturile da radio și TV, cu mesaje agramate, fraze incorecte din punct de vedere lingvistic și o topică neacceptată de criticii momentului – textierii, profesie care a dispărut odată cu trecerea în neființă a marilor poeți Vieru și Matcovschi. 

Nume consacrate din industria muzicală autohtonă te lasă mască atunci când confundă scena Palatului Național cu recitalurile de la nunți, unde, vorba vine, după tradiția promovată prin piesele lor, în gura și în capul moldoveanului intră totul. Dacă am lua, pe rând, artiștii poporului și noile apariții scenice și am analiza textele plasate pe aranjamente orchestrale computerizate, ar trebui să facem popasuri și să plângem mai aprig decât „draga mamă, care își așteaptă fiul rătăcit”. Și asta nu pentru că „toate le merg frumos” și că au întâlnit fete de la Orhei, „pentru care fac ce vrei”, ci din simplul motiv că în instituțiile audiovizualului s-a renunțat la filtrul de altădată, grație căruia pe post ajungeau cântece de calitate. Consiliile de observatori, necesare în orice instituție care educă simplul consumator s-au dus cu trenul lui Nelu Stratan. „Da’ trenu tuc, tuc, tuc, da’ eu mă duc, duc, duc, da tu mai stai, stai, stai și fă și vrai” a devenit refrenul și cel mai important punct din contractul perfectat între directorii de radio și TV și cei care vin cu stick-urile în dinți, crezând că au scris, compus și interpretat o piesă genială. 

„Hei, hei, polițist”

Și ajungem, astfel, să cunoaștem fenomene gen Pavel Turcu, Pavel Stratan și să ne plângem că, la Eurovision, ne reprezintă țara un ucrainean! Referindu-ne la Turcu, e cazul să amintim că acesta avea în spate o întreagă echipă de manageri, băieți „cu scaun la cap”, care îl promovau la greu și care erau ferm convinși că dacă va ajunge să cânte „Eurovision” la Eurovision, am fi avut șanse să acumulăm mai multe puncte decât Verka Serdiucika pentru melodia „Russia, good-bye”. Ghinion pentru Turcu, despre care s-a uitat, ca și despre momentul în care „se va rupe ața”. Voinicul de la Ungheni l-a ascultat pe Ian Raiburg, care l-a îndemnat, ca între bărbați, „să toarne vin din butoi”, că-i dulce, la fel ca vocea lui Anatol Dumitraș, care, oriunde ar merge, ia cu sine și pe „Hei, hei, polițist”. 

Fenomenul Stratan, devenit valoare?

De la autorul „hitului” Eurovision am ajuns pe marile scene ale României cu și prin Pavel Stratan, promovat de comuniști în una din campaniile electorale și numit Artist al poporului „fără rând”. Poetul, publicistul și textierul Traian Vasilcău a declarat pentru „Evenimentul zilei” că până și folkistul român Victor Socaciu declara într-un interviu că cel mai apreciat artist de muzică folk din Basarabia este nimeni altul decât Pavel Stratan. „E de groază ce se întâmplă în showbiz-ul de la noi! S-au umplut radiourile și televiziunile de kitsch-uri. Așa-zișii artiști de azi se complac în toate rolurile – de textier, compozitor, interpret. În ’95, când am lansat Festivalul Maluri de Prut, l-am pornit cu scopul de a diminua kitsch-urile, dar se pare că nu mai scăpăm de ele. Știți de ce? Pentru că nu există persoane abilitate să treacă prin sită toată marfa muzicală. Nici măcar la Ministerul Culturii. Chiar dacă la compania publică TeleRadio Moldova există Consiliu de Observatori, din care am făcut parte și eu patru ani, se poartă scoaterea pieselor din sertarele prezentatorilor și difuzarea lor. Eu numesc fenomenul contabilitate paralelă”, a menționat Traian, care susține că orice artist, care câștigă bani grei la nunți, își permite să angajeze un textier care să-i scrie o piesă bună și de calitate. El își amintește că odată, la o emisiune TV, și-a permis să menționeze mai multe nume care uită sau nici măcar nu cunosc elementarele norme gramaticale și cântă „cu șoapte de amor” ori strigă „în tăcere”. Printre acestea, Anatol Mârzenco, Anatol Dumitraș și Ian Raiburg. „Mârzenco m-a întâlnit și mi-a declarat că mă împușcă pentru că mi-am permis să îmi expun opinia vis-à-vis de una din melodiile sale. Numai un artist mi-a mulțumit că l-am criticat atunci pentru o piesă-surogat, „Rața”. E vorba de Mircea Gutu, Dumnezeu sa-l ierte, care după asta n-a mai cântat-o defel”, ne-a povestit Traian, care crede că versurile lui Ian Raiburg sunt imorale, promovează desfrâul, beția și incultura printr-un domeniu al culturii – muzica. 

Catastrofă: „cată strofa, că refrenul îl am!”

Artista și textiera Georgeta Voinovan consideră că suntem ceea ce cântăm și ceea ce ascultăm. Asta e oglinda societății în care trăim, a menționat ea pentru săptămânalul nostru. „Noile apariții scenice nici nu încearcă măcar să-și perfecționeze vocabularul, să ridice cultura cuvântului la alt nivel. Înainte vreme, un artist, până a ajunge să fie promovat, trebuia să dea dovadă de un talent incontestabil. Azi e foarte simplu să fii vedetă. Dacă ai bani, ajungi pe afișele concertelor. Banul bate și DEX-ul, și cultura pe care am rătăcit-o pe undeva și nu mai dăm de ea. Am fost solicitată să scriu texte proaste, pentru sume impunătoare, dar nu am acceptat. Nu vreau să poluez și mai mult noua generație. Textul este mesajul pe care îl aude și îl învață copilul meu și cred că, oricât de bune texte aș scrie, accept să fiu redactată”, susține Georgeta, care consideră că este nevoie de o reglementare prin lege a muzicii care se difuzează.
„E nevoie de o cenzură la nivel de stat și posturile radio și TV, care iau bani pentru promovare, să accepte punerea pe post a unui cântec doar după ce acesta va fi avizat de o comisie specială. În același context, se cere o lege și când vine vorba de contractele dintre autori și interpreți. Mi se cântă un șir de cântece pentru copii, fără să mi se ceară acordul”, spune ea. 

Cât de relativ poate fi totul?

Poate lucrurile ar sta altfel, spun cei citați de noi, dacă s-ar respecta ordinea în crearea unei piese. Cum are loc azi acest proces? Cineva cu bani vine la un specialist în aranjamente și se alege stilul, după care un altcineva calculează matematic lungimea de vers și astfel apar texte primitive, distrofice chiar. „Poți face un cântec dintr-un singur rând, dar fă-l decent și corect din punct de vedere lingvistic”, a mai adăugat Georgeta Voinovan. 
Poetul și dramaturgul Dumitru Crudu consideră că ceea ce se atestă azi în industria muzicală de la noi e din cauză că societatea noastră trăiește în lumi paralele. „Noi ne scriem poeziile, ei își cântă cântecele și sate întregi trăiesc pe site-urile virtuale. Textele ar trebui scrise de poeți, atunci și cântecul va avea acea încărcătură emoțională de cândva. Atunci când cântărețul este de toate, treburile nu prea merg”, a reiterat Crudu. 
„Totul este relativ. Ceea ce pentru unii pare kitsch, pentru alții poate fi o adevărată operă. Ideea e că turme sunt multe, iar păstori – puțini. Un textier bun nu e neapărat să fie poet, dacă este înzestrat de Cel de Sus cu un substrat. Înțelepciunea nu ține de vârstă, dar tâlcul vorbelor poate fi înțeles la anumite perioade ale vieții diferit”, ne-a spus textiera Maria Stoianov, care a mai ținut să completeze că muzica proastă apare din cauză că cei care o produc au interes de a ne distruge ca națiune. 

Am încercat să solicităm opinia ministrului Culturii, Monica Babuc, despre fenomenul discutat, dar nu ne-a răspuns la telefon.