„Vladimir Putin i-a ținut de fraieri pe americani și pe reprezentanții întregului spectru politic. În special, dictatorul rus i-a transformat pe susținătorii lui Trump în ”idioții utili” ai secolului XXI”, scrie Milbank.„Termenul ”idioți utili“, atribuit altui conducător pe nume Vladimir, îi caracterză pe occidentalii care erau manipulați cu succes de propaganda sovietică. Dar până și Lenin ar zâmbi văzând cum Putin i-a prostit pe americani în 2016 să-l sprijine pe Trump sau, cel puțin, s-o ”rănească” pe Hillary Clinton „, – consideră autorul articolului.Utilizând grupuri pe Facebook, cum ar fi „“Being Patriotic”, rușii au organizat demonstrații la New York, în Florida și Pennsylvania, spune Milbank. Ei au atras peste 100.000 de ”abonați” pentru un cont Twitter, care se presupune că este controlat de Partidul Republican din Tennessee. Ei i-au plătit pe americani să construiască o cușcă și să pună haine de inchisoare pe manechinele lui Clinton. Ei au distribuit hashtag-uri în sprijinul lui Trump (#MAGA, #Hillary4Prison), au creat conturi pro-Trump (“Trumpsters United”) și au cumpărat publicitate care, între altele, spunea că „Hillary este satana, crimele și minciunile ei demonstrează cât de rea este”, scrie paginaderusia.ro.„Intervenția lui Putin, acum dezvăluită, ar trebui să ne facă să ne fie rușine și să ne unească. Dar acest lucru nu se întâmplă, pentru că idiotul cel mai util dintre toți s-a dovedit a fi chiar președinte, care se concentrează doar pe propria persoană“ – susține editorialistul.„Într-un acces de auto-justificare, week-endul trecut Trump a arătat cu degetul pe oricine, numai nu în direcția Moscovei”, notează autorul. Trump s-a aruncat asupra lui Barack Obama, congresmanului republican Adam Schiff, asupra lui Clinton, consilierului său pentru securitatea națională, FBI, CNN și chiar a lui Oprah Winfrey.Poate Trump crede că „trolii” sunt acele creaturi blânde din desenele animate DreamWorks. „Trolii ruși nu sunt niste ființe încântătoare cu părul colorat, iar atacurile lor asupra SUA nu pot fi răsplătite cu îmbrățișări”, subliniază editorilaistul.Citând rechizitoriul, Milbank adaugă că trolii ruși au folosit conturi false pentru a intra în „contact cu membrii, voluntarii și susținătorii campaniei lui Trump care nu suspecau nimic“. Potrivit jurnalistului, expresia „nu suspectau nimic” este „un mod diferit de a spune că erau idioți utili”.„Datorită lui Muller acum ei sunt conștienți de acest lucru. Prin refuzul de a răspunde la atacul din partea Rusiei, Trump continuă să joace rolul de idiot util, deoarece acest lucru corespunde scopurilor sale egoiste. Dar, oare susținătorii săi îi vor permite lui Putin în continuare să îi țină de proști?“, se întreabă Milbank.