Corpul neînsufleţit al cântăreţii în vârstă de 48 ani a fost descoperit pe 11 februarie în cada de baie a camerei sale din hotelul de lux Beverly Hilton, au susţinut medicii legişti într-un raport complet privind moartea ei, după eliberarea la sfârşitul lunii martie a unui raport preliminar."Decedata ar fi putut muri din cauza unei supradoze de stupefiante, medicamente şi alcool", conform documentului de 42 de pagini în care se adauga şi faptul că nu s-au găsit indicii care să susţină posibilitatea unei crime şi că în cameră s-a găsit cocaină.După moartea sa, în timpul Premiilor Grammy de la Staples Center din Los Angeles, figurile importante ale industriei muzicale au adus un omagiu cântăreţei, supranumite şi "Vocea".Vedeta a dominat scena muzicii pop şi soul, în anii '80 şi '90, vânzând peste 170 de milioane de albume. La apogeul carierei sale, Houston a jucat alături de Kevin Costner în filmul "Bodyguard" (1992).După o săptămână de la moartea sa, acelaşi Kevin Costner, dar şi Stevie Wonder sau Alicia Keys, şi-au adus omagiile în cadrul înmormântării care a avut loc în Newark, oraşul natal al vedetei.