point news
Новости
  • 0
  • 0
  • 442

Serghei Alexeev a semnat un contract pe doi ani cu echipa FC Kaposvar Rakoczi din Ungaria

Cariera atacantului moldovean Serghei Alexeev a fost salvată de maghiari. Fotbalistul şi-a găsit o nouă echipă în campionatul Ungariei, fapt descris de impresarul acestuia ca ieşire dintr-o perioadă de stagnare. Internaţionalul va juca, astfel, în următorii 2 ani la echipa FC Kaposvar din prima ligă maghiară. Atacantul moldovean Serghei Alexeev a semnat un contract pe o perioadă de doi ani cu echipa FC Kaposvar Rakoczi din prima ligă a Ungariei. Impresarul jucătorului spune că acest contract a ...

Cariera atacantului moldovean Serghei Alexeev a fost salvată de maghiari. Fotbalistul şi-a găsit o nouă echipă în campionatul Ungariei, fapt descris de impresarul acestuia ca ieşire dintr-o perioadă de stagnare. Internaţionalul va juca, astfel, în următorii 2 ani la echipa FC Kaposvar din prima ligă maghiară.

Atacantul moldovean Serghei Alexeev a semnat un contract pe o perioadă de doi ani cu echipa FC Kaposvar Rakoczi din prima ligă a Ungariei. Impresarul jucătorului spune că acest contract a salvat cariera fotbalistului.

Alexeev a mai jucat la echipele Sheriff, FC Tiraspol şi Iskra în Moldova, şi FC Aarau din Elveţia. Ultima echipă la care a fost legitimat Alexeev a fost Zakarpatie Ujgorod din Ucraina, care de jumătate de an l-a pus pe lista de transferuri, iar în cele din urmă a renunţat la atacant.

FC Kaposvar, care a terminat sezonul trecut pe locul 7 în campionat, l-a achiziţionat în cele din urmă în calitate de jucător liber de contract. Pentru naţionala Moldovei Alexeev a disputat 15 meciuri şi a marcat 4 goluri. Iar primul său gol pentru naţională a fost marcat chiar într-un meci contra Ungariei.