„Am lansat un proiect național în premieră pentru țara noastră, care va fi cel mai mare de la dobândirea independenței. Vom face drumuri în fiecare sat, indiferent de culoarea politică pe care primarul din localitate o are, fiindcă guvernarea actuală lucrează pentru toți cetățenii noștri, indiferent de opțiunile lor politice. Anul acesta vom începe repararea drumurilor în fiecare sat, iar pentru următorii ani planificăm să extindem proiectul pentru drumurile raionale. Am invitat astăzi, la ședința săptămânală, colegii din Guvern responsabili de acest domeniu, pentru a ne prezenta etapa, la care se află acest proiect și a discuta referitor la suportul politic. Vă asigur, că Partidul Democrat și Coaliția de Guvernare au capacitatea și determinarea să ducă proiectul la un bun sfârșit", a afirmat Plahotniuc, citat de bani.md.Potrivit liderului democraților, în cadrul ședinței de astăzi au fost analizate și discutate, care sunt cele mai eficiente metode pentru a susține Guvernul, astfel, încât acest amplu proiect național să aibă toate resursele necesare pentru a fi realizat.De asemenea, președintele PDM a menționat că detalii referitor la demararea acestui proiect vor fi oferite în următoarea săptămână de către responsabilii din Guvern.