Подписывайтесь на новости в

Point.md logo
10 Апреля 2013, 09:37
980

Camerele video de la BAC, subiect de scandal

Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat ieri că ministrul în exerciţiu Maia Sandu are «gândire comunistă». În timp ce politicienii critică decizia şefei de la Educaţie de a supraveghea elevii, profesorii susţin iniţiativa.

Maia Sandu a menţionat că instalarea a 1.200 de camere de supraveghere în cele 100 de centre de BAC nu va intimida elevii şi nu le va încălca drepturile.
Maia Sandu a menţionat că instalarea a 1.200 de camere de supraveghere în cele 100 de centre de BAC nu va intimida elevii şi nu le va încălca drepturile.

Liderul liberalilor nu este singurul care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de introducerea camerelor video şi a aparatelor de bruiaj la sesiunea de Bacalaureat din acest an. Şi fostul comunist Vadim Mişin îşi face griji de „psihicul instabil al adolescenţilor“. 

Partidul Liberal a emis ieri o declaraţie prin care condamnă intenţia Ministerului Educaţiei de a concentra peste 28.000 de elevi în doar 100 de centre de BAC şi de a monitoriza absolvenţilor cu camere video. „Nu orice copil rezistă psihologic ştiind că asupra lui stau cămerile de luat vederi. De unde să avem copii sănătoşi, cu carte, dacă noi batem în ei de la 18 ani? Ce stat suntem sau ce ministru avem, dacă băgăm 500 de elevi într-o sală sportivă ca să dea examenele?“, se întreba Mihai Ghimpu. Mai mult, politicianul a făcut declaraţii dure la adresa ministrului în exerciţiu al Educaţiei. „Doamna Maia Sandu nu poate fi ministru al Educaţiei. Are gândire veche, comunistă, şi pedepseşte funcţionarii după placul ei, nu după regulament“, a declarat Mihai Ghimpu. 

Nemulţumit de modalitatea de desfăşurare a examenelor de Bacalaureat este şi Vadim Mişin, preşedintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului şi minorităţi naţionale şi liderul Partidului „Renaştere – Vozrojdenie“. El i-a trimis o scrisoare ministrului Educaţiei. „Examenele tot timpul sunt un stres pentru adolescenţi, care nu au încă un psihic stabil, nu pot rezista condiţiilor dure ale vieţii de matur”, se revoltă Vadim Mişin. 

„Nu suntem primii“ 

Replica ministrului în exerciţiu al Educaţiei nu s-a lăsat mult aşteptată. „Nu ştiu ce are în vedere domnul Ghimpu. Din punct de vedere profesional, eu m-am format în Occident şi îmi este mai greu să fac comparaţie cu sistemul comunist“, a explicat Maia Sandu. În ceea ce priveşte noile reguli, oficialul a menţionat că instalarea a 1.200 de camere de supraveghere în cele 100 de centre de BAC nu va intimida elevii şi nu le va încălca drepturile. „Prin aceste acţiuni dorim să punem în valoare elevii care au cunoştinţe şi să-i demotivăm pe cei care vor să copieze. Nu suntem prima ţară care trece prin această experienţă. Avem şi exemplul României, şi cel al Georgiei“, a accentuat ministrul Educaţiei. 

Cei 28.500 de candidaţi vor susţine examenele de BAC în 100 de centre. În medie, câte 285 de candidaţi în fiecare centru. „Avem doar cinci centre unde vor fi de la 500 la 550 de candidaţi. Când am selectat instituţia am ţinut cont de capacitatea acesteia. Examenele se vor desfăşura în sălile de festivităţi şi cele sportive, nu în înghesuială, aşa cum s-a menţionat“, a adăugat Igor Grosu, viceministrul Educaţiei. 

Șanse egale pentru toți

Părerile şefilor de direcţie raionale, directorilor de licee, dar şi ale profesorilor sunt însă împărţite. Dacă cei mai mulţi salută iniţiativa ministerului Educaţiei, alţi dascăli ţin parte politicienilor. „Dacă noi tindem spre Europa, trebuie să ne conformăm unor standarde. Toţi trebuie să aibă şanse egale în timpul examenelor“, spune Vitalie Ştirbu, şeful Direcţiei Educaţie Briceni. 

Măsură necesară

La Călăraşi vor fi două centre de Bacalaureat în care vor fi instalate câte o cameră în cele 16 săli de clasă, iar Andrei Ciubotaru, şeful Direcţiei raionale de profil, îşi susţine colegul de la Briceni. „Lumea nu înţelege că este nevoie de principialitate şi obiectivitate în învăţământul nostru. Nu e nimic grav în instalarea camerelor“, susţine Ciubotaru. 

Şi Petru Malachi, profesor de geografie din Purcari, raionul Ştefan Vodă, spune că măsura aceasta este absolut necesară. „Nu cred că elevilor le va fi frică de camerele video. Copiii sunt stresaţi de ofiţerii CNA şi alte instituţii de control şi percheziţie, nu de supravegherea video“, afirmă profesorul. 

Supravegheați în fiecare zi

Victor Ambroci, directorul Liceului „Spiru Haret“ din Capitală, aduce argumente din propria experienţă. „Sper ca aşteptările Ministerului Educaţiei în legătură cu diminuarea copiatului să se îndreptăţească. În liceul nostru, camerele de luat vederi sunt instalate de trei ani peste tot, în afara sălilor de clasă, şi nu am observat ca elevii să fie intimidaţi de ele. Ba din contra, disciplina s-a îmbunătăţit. Atunci când tinerii merg la mall, la discoteci, la alte locuri de agrement, unde sunt camere, nici unul din ei nu se arată deranjat de prezenţa lor. De ce s-o facă la examen?”, argumentează Victor Ambroci. 

Unii profesori au o sugestie pentru autorităţi. „Mai bine ministerul ne-ar asigura cu mobilier, materiale didactice sau calculatoare. Am vorbit şi cu absolvenţii, iar copiii sunt de părerea că mai bine ar fi să ne cumpere câte un proiector sau câte un calculator în sălile de clasă“, spune Vera Bucătaru, profesoară de istorie la Liceul „Mihai Viteazul“ din Capitală. Anul trecut, în acest liceu ofiţerii anticorupţie au găsit în loc de supraveghere video imagini trucate. 

Analiştii recunosc că disputa are caracter electoral. „Este o discuţie, în primul rând, politică, posibil că PL urmăreşte nişte scopuri, dar nu mă deranjează acest fapt. Important este cum se vor desfăşura examenele în acest an. Cred că procedurile sunt mult prea drastice şi se pierde dimensiunea umană a examinării“, spune Cornel Ciurea, expert IDIS Viitorul. 

Excepție pentru cei din stînga Nistrului

Cu titlu de excepţie, elevii liceelor din stânga Nistrului vor susţine examenele în instituţiile lor. „Se va merge pe experienţa anilor precedenţi. Ca să nu avem surprize, preferăm să-i menţinem în şcolile lor“, a declarat Igor Grosu, ministru-adjunct al Educaţiei.  

Источник
Сообщить новость