Potrivit lui Popov, „falimentarea conștientă” a companiei de stat AirMoldova, se face prin aceeași schemă, prin care a fost preluat aeroportul Internațional Chișinău.Fostul democrat menționează că FlyOne, prin intermediul persoanelor care stau în spatele acestei companii, directorul Autorității Aeronautice Civile, Mircea Maleca și actualul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, a obținut autorizație pentru cele mai profitabile curse, operate de AirMoldova.În pofida faptului că Fly One şi-a anunțat cu „tam - tam” lansarea mai multor curse pe cele mai solicitate destinații de către moldoveni, autoritățile afirmă că operatorul nu a prezentat toate actele necesare, iar din acest motiv nu a fost desemnat transportator aerian cu drepturi depline.Mai mult decât atât, conducerea Fly ONE a găsit de cuviință să ”întinerească” cu câțiva ani avionul achiziționat, chiar dacă în realitate aeronava are peste 24 de ani de la efectuarea primului zbor. Și culmea e că directorul companiei evită să dea explicații la problemele identificate de reporterii Deschide.MD, ascunzându-se după argumentul nobil că ei vin pe piață pentru a spori concurența, fapt ce ar fi în avantajul pasagerilor.În presă se vehiculează că în spatele acestei companii ar sta doi funcționari de stat (directorul Autorității Aeronautice din Republica Moldova, Mircea Maleca, și ministrul Justiției, Vladimir Cebotari), iar într-o scrisoare SIS, se menționează că această companie vine pe piața din RM pentru a submina potențialul Întreprinderii de Stat, Air Moldova.