Avantajele poziţionării Republicii Moldova între Est şi Vest, dar şi importanţa existenţei unei asociaţii care ar proteja şi ar promova interesele comunităţii de afaceri din Moldova au fost principalele teme de discuţie în cadrul business forumului internaţional, organizat cu ocazia lansării oficiale a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM). La eveniment au participat peste 100 de oameni de afaceri, oficiali şi ziarişti din peste 10 ţări, inclusiv din CSI şi Uniunea Europeană.Politicianul şi scriitorul francez Dominique de Villepin, fost ministru de externe în Guvernul francez, fost prim-ministru al Franţei în perioada 2005-2007: „Astăzi orice perspectivă de integrare a oricărui stat nu mai este o problemă în Europa. Suntem la sfârşitul unui proces istoric şi noi trebuie să intrăm într-un nou proces istoric. Şi este foarte important pentru orice stat care are dorinţa de a se integra să înţeleagă pe viitor care sunt evoluţiile în Uniunea Europeană. Există doar o singură strategie de succes: democraţie, piaţă liberă, educaţie şi de a avea o influenţă regională mai pozitivă. Acest lucru este foarte valoros pentru Europa. Astăzi statele europene au o rată de creştere economică de 1% şi această situaţie va rămâne pe viitor. Europa are nevoie de state membri cu un nou dinamism. Dacă Moldova îşi va face temele de acasă şi aceste teme sunt: de a avea o democraţie veritabilă, de a avea un consens social adevărat, de a pune miza pe cultură şi educaţie şi Moldova să fie un exemplu pentru regiunea estică. O ţară care are cele mai bune relaţii cu Rusia şi CSI, o ţară care are cele mai bune relaţii cu România. O astfel de ţară va fi atractivă pentru Uniunea Europeană. În acest caz Europa ar spune că, cu ajutorul Moldovei, am fi mai mari, am avea capacităţi de influenţă mai mari, chiar dacă aceasta este greu să ne imaginăm. Timpul lucrează în favoarea Moldovei. Încercaţi să profitaţi de orice situaţie, cu Rusia, cu Uniunea Europeană, cu alte state. Profitând de aceasta vă veţi poziţiona foarte bine.”Vladimir Plahotniuc, Preşedintele al consiliului de administraţie AOAM:„Mulţumim dlui de Villepin, avem foarte multe de învăţat de la domnia sa, la fel cum putem folosi experienţa deosebită a invitaţilor noştri din Rusia şi România. Prezenţa lor reprezintă doar un prim pas dintr-un proiect de lungă durată prin care AOAM îşi propune să invite în Republica Moldova profesionişti dovediţi, împreună cu care să începem să dezbatem serios problematica economiei naţionale, regionale şi europene. Republica Moldova este o ţară cu un statut deosebit, amplasată la frontiera estică a Uniunii Europene, poziţionată la limita vestică a spaţiului ex-sovietic. Este un plasament deosebit din punct de vedere geopolitic, dar care din păcate nu a fost fructificat până în ziua de astăzi. Poate pe lângă responsabilitatea politicienilor este şi vina noastră, a oamenilor de afaceri, care ar fi trebuit să ne grupăm mai devreme, să încercăm să compensăm la nivel privat ceea ce guvernele noastre nu au reuşit, la nivel diplomatic. Cu acest gând am pornit la fondarea acestei organizaţii şi prezenţa Dvs numeroasă de astăzi confirmă că nu am greşit. În calitate de preşedinte vă asigur că vom fi un partener onest şi constructiv, partener al oricăror proiecte de stat sau private care îşi propun dezvoltarea Moldovei.” Andrian Candu, Director general AOAM:„Apare o nouă misiunea şi un nou jucător, şi anume AOAM. În Moldova sunt organizaţii care s-au impus prin notorietate, experienţă, cum sunt Camera Americană de Comerţ, Asociaţia Investitorilor Străini, Camera Franceză Comerţ, mai recent creată sau alte organizaţii de acest gen. AOAM nu-şi pune scopul să le ia locul, ar vrea să se alăture tuturor, consolidând oamenii de afaceri în nobile scopuri. Ca şi obiective îşi trasează clar promovarea imaginii ţării în exterior, consolidarea reprezentanţilor oamenilor de afaceri, monitorizarea continuă a acţiunilor statului şi a autorităţilor şi sporir