Șeful diplomației de la Chișinău a calificat expulzarea celor trei diplomați ruși drept o acțiune „proporțională” cu gravitatea implicării Ambasadei Federației Ruse în transportarea ilegală a lui Nesterovschi în regiunea transnistreană, înainte de pronunțarea deciziei instanței de judecată, prin care a fost condamnat la 12 ani de detenție, transmite ipn.md.
„Este o acțiune sfidătoare, o acțiune care nu are nimic comun cu Convenția de la Viena, în baza căreia ei se află în Republica Moldova, și acei făptași care au instrumentat aceste acțiuni ilegale au fost declarați persona non-grata”, a spus Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Mihai Popșoi a explicat și motivele pentru care autoritățile moldovene nu au decis expulzarea ambasadorului rus, Oleg Ozerov.
„Ar fi constituit o escaladare, iar repercusiunile acesteia sunt greu de estimat. S-ar putea să nu avem parte de un răspuns simetric din partea Federației Ruse, ci de unul asimetric, pe domeniul economic, pe domeniul diasporei noastre sau chiar ceva mai rău. De aceea, trebuie să avem grijă”, a menționat ministrul.
Mihai Popșoi a mai spus că la Ambasada Republicii Moldova de la Moscova au rămas în prezent doar patru diplomați, iar numărul diplomaților ruși acreditați la Chișinău nu este cu mult mai mare.
„La Ambasada Republicii Moldova de la Moscova au rămas patru diplomați și la Chișinău nu sunt cu mult mai mulți diplomați ruși. Personalul auxiliar poate fi angajat din țara de reședință. Este o practică firească, dar ei nu pot exercita funcții diplomatice”, a precizat Mihai Popșoi.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.